Sport

Marian Muntean: „Jucăm mai slab decât în debutul sezonului!”

2-cetate-15-noiembrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

Cetate Deva e clasată pe ultimul loc în Liga Naţională de handbal feminin, după excluderea celor de la CSM Ploieşti, cu zero puncte şi se îndreaptă cu paşi repezi spre eşalonul secund. În timpul partidei pierdute cu CSM Roman, preşedintele clubului devean, Marian Muntean (foto), şi-a apostrofat echipa, iar la final şi-a cerut scuze publicului spectator.

„Nu vă e ruşine!?”
Gruparea antrenată de Ivan Cop a suferit cea mai drastică înfrângere pe teren propriu, deficitul de 17 goluri fiind egal cu cel de pe terenul campioanei Europei, CSM Bucureşti. În finalul partidei, pe parcursul unui time-out, preşedintele Marian Muntean şi-a apostrofat verbal jucătoarele, cerându-le să mai reducă din diferenţă. „Nu vă e ruşine!? Uitaţi-vă la tabelă, sunteţi conduse cu 31-13! Ăstuia (n.r.-Ivan Cop) probabil că nu-i pasă, că va pleca de aici, dar pe voi o să vă mai vadă lumea în ţara asta. Încercaţi să mai reduceţi din scor!”, le-a transmis Marian Muntean jucătoarelor. Raidul verbal nu a avut însă efect, Cetate nereuşind să mai reducă din scor până la final decât cu un gol.

„Avem un lot limitat!”
După partidă, oficialul clubului devean şi-a cerut scuze publicului, prezent în număr rezonabil la acest meci, cum a fost de altfel la toate din acest sezon. „Vreu să-mi cer scuze publicului pentru felul cum am jucat. Avem un lot limitat, atâta putem în momentul de faţă. Mă deranjează faptul că jucăm mai slab decât în debutul sezonului, când aveam nouă jucătoare. Atunci aveam o explicaţie, în repriza a doua cedam fizic. Dar acum sunt 12 jucătoare, mai sunt schimbări, şi echipa joacă mult mai slab”, a precizat Muntean.

„Nu e totul pierdut, dar aştept sprijinul promis!”
Chiar dacă în aceste momente retrogradarea pare iminentă, preşedintele lui Cetate mai are o speranţă, şi anume să fie sprijinit de autorităţi pentru întărirea lotului. „Eu cu acest lot mă pregăteam de liga secundă. Am primit asigurări că voi fi sprijinit pentru a juca în Liga Naţională, pentru a întări lotul. Încă aştept ca autorităţile să-şi ţină promisiunile. Sunt în discuţii cu mai multe jucătoare din România şi din străinătate. Timp ar mai fi, pentru că vor urma două luni de pauză şi am lua-o practic de la zero”, a spus preşedintele clubului Cetate Deva.

Încheie anul la Brăila
Echipa deveană va juca azi ultimul meci din acest an, urmând să întâlnească în deplasare echipa clasată pe locul 2, Dunărea Brăila. Meciul, contând pentru etapa a XI-a, va începe la ora 18.30 şi va fi arbitrat de Ioana Arsene (Vaslui) şi Carmen Bontea (Buzău). Partida va putea fi urmărită în direct şi la TV, pe postul Digisport 2. Liga Naţională de handbal feminin se va relua în 2017, pe 8 ianuarie fiind programată etapa a XII-a.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura