Marea Britanie este interesată de investiții în municipiul Deva
Marți, 10 septembrie 2024, la sediul Primăriei Municipiului Deva a sosit o delegație a Ambasadei Marii Britanii la București, condusă de David Edmondson, Consilier economic.
Poziționare strategică
Delegația a fost primită de viceprimarul municipiului Deva, Ferdinand Pogocsan Zoltan, alături de reprezentanți ai aparatului de specialitate al primarului.
Scopul întâlnirii a fost de a explora oportunitățile de dezvoltare economică și investițională atât pentru municipiu, cât și pentru întreaga regiune.
Viceprimarul Ferdinand-Zoltan Pogocsan a deschis discuțiile, punând accent pe planurile de dezvoltare și modernizare ale orașului. Printre subiectele discutate s-au numărat proiectele finanțate și implementate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, precum și cele în desfășurare prin Programul Regional Vest 2021-2027 și Programul Național de Redresare și Reziliență.
Un punct forte al prezentării a fost poziționarea strategică a municipiului Deva în rețeaua europeană de transport TEN-T, care oferă un avantaj considerabil pentru atragerea de investiții. De asemenea, delegația britanică a fost informată despre profilul economic și social al localității și perspectivele de dezvoltare pe termen mediu și lung.
Referitor la investițiile străine directe (ISD), statisticile la 31 decembrie 2022 plasează Marea Britanie pe locul 10 în România, cu un total de 3.288 milioane de euro.
În municipiul Deva, compania SEWS Romania, un investitor de origine britanică, se distinge ca cel mai mare angajator, raportând în 2023 o cifră de afaceri de 118.036.020 euro și având 2.164 de angajați.
Vizita oficială subliniază angajamentul ambelor părți de a promova colaborarea și investițiile în Deva, cu speranța de a dezvolta noi parteneriate benefice pentru viitorul comunității locale.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva