Actualitate

Maratonul Virșlilor 2018

 

Duminică, 3 iunie, se va desfășura „Maratonul Virşlilor 2018”, cel mai iute maraton care s-a desfășurat vreodată, cum scrie pe afișul evenimentului sportiv. Este o competiţie de alergare pe asfalt, între Castelul Corvinilor şi Cetatea Deva.

Maratonul este organizat de Asociaţia Sportivă C.L.A.S. Deva. La competiţie s-au înscris 163 de alergători, cu vârste între 16 şi peste 60 de ani, din 40 de localităţi din România şi din Grieskirchen/Austria. Alergătorii se vor întrece pe un traseu cu lungimea de 26,2 kilometri, între municipiile Hunedoara şi Deva, startul dându-se de la Castelul Corvinilor din Hunedoara, finișul fiind în Piața Cetății din Deva, unde va avea loc și premierea câștigătorilor.

Cu acest prilej, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe două străzi din municipiul Deva, duminică, 3 iunie 2018, între orele 11:50-14:30, pentru desfăşurarea maratonului. Astfel, pe strada Iosif Vulcan, până la intersecţia cu strada Elena Văcărescu (tronsonul nr. 5 al traseului), participanţii vor alerga în condiţii de trafic deschis. De asemenea, pe strada Elena Văcărescu, până la intersecţia cu strada Mihai Eminescu (tronsonul nr. 6), vor alerga pe partea stângă a străzii, având în vedere că, în această zonă, traficul rutier este foarte redus. Pe strada Mihai Eminescu, până la intersecţia cu strada Gheorghe Bariţiu, competitorii vor alerga pe trotuarul din partea stângă, iar pe străzile Lucian Blaga şi Aurel Vlaicu (până la intersecţia cu Bulevardul 1 Decembrie 1918), vor alerga pe trotuarul din partea dreaptă.

Toţi participanţii la concurs au obligaţia să respecte regulile de conduită în trafic impuse de legislaţia în vigoare.

Pe tot parcursul competiţiei, circulaţia rutieră va fi dirijată de poliţişti de la Poliţia Municipiului Deva şi Poliţia Locală Deva, care vor atrage atenţia conducătorilor auto asupra desfăşurării concursului. Totodată, pe traseu vor exista panouri de avertizare reflectorizante, de culoare albă, inscripţionate şi amplasate astfel încât să poată fi observate din timp şi cu uşurinţă de către toţi participanţii la trafic. (Adriana Clej)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura