Stiri

Manuale de intervenţie pentru primari

Primarii hunedoreni au primit, ieri, manualele necesare pentru intervenţiile în caz de necesitate. Manualul primarului îi învaţă pe edili cum să acţioneze atunci când în unitatea lor administrativă se produc inundaţii sau alte calamităţi. Sunt trecute acolo procedurile pe care ei trebuie să le urmeze şi tot ceea ce e necesar pentru asemenea cazuri.
„Este de fapt o culegere de informaţii în domeniul prevenirii inundaţiilor şi secetelor. Am înţeles că în judeţul Hunedoara există stocurile necesare să se intervină în asemenea cazuri”, a declarat ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga. Prefectul judeţului, Sorin Vasilescu, care conduce comitetul de urgenţă, a afirmat că este nevoie de o responsabilizare mai mare a factorilor care intervin în acele momente. „Manualele respective sunt extrem de utile pentru primari. Vor fi puse, de asemenea, utilaje, la dispoziţia edililor, pentru a interveni în caz de necesitate”, a declarat prefectul de Hunedoara. (S.Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura