Actualitate

Maial 2015 la Orăştie

Natalia BumbacMunicipiul-Orastie-2

Timp de două zile, pe 23 şi 24 mai, locuitorii din Orăştie vor avea parte de o serie de evenimente cultural-artistice organizate, cu ocazia Maialului 2015, de Primăria municipiului, Consiliul Local, Casa de Cultură şi grupul Syncreto, prin Cătălin Tibori.
Manifestările vor debuta sâmbătă, începând cu ora 10.00, cu Marea paradă a luptătorilor. După care spectatorii vor fi invitaţi să participe la mai multe ateliere de tras cu arcul, de olărit şi de şoimărit. Programul mai conţine un vernisaj de pictură intitulat „Pod peste timp Orăştie – Câmpulung” şi un Atelier naţional de fotografie, susţinut de artistul fotograf Ionuţ Sebastian Vasiu. De asemenea,  vor avea loc lupte de gladiatori, o bătălie între daci şi romani, fiind vorba de nişte demonstraţii ale luptătorilor echipaţi şi înarmaţi cu costume specifice acelei epoci. În cursul zilei, spectatorii vor mai avea parte de recitaluri susţinute de numeroşi artişti populari, seara fiind încheiată de interpreţii Nicoleta Voica şi Mihai Petreuş.
A doua zi, manifestările vor începe la ora 10.00, iar publicul va putea revedea expoziţiile şi atelierele din ziua trecută. În plus, duminică vor avea loc lansarea cărţii „Almanahul oamenilor de la noi” de Dan Orghici, un spectacol intitulat „Talentele Orăştiei” şi un show pop-rock pentru copii. Ziua se va încheia cu concertul trupelor Replay şi Pragu’ de Sus.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura