Actualitate

Mai multe nunţi şi mai puţine naşteri la Deva

În acest an, numărul nou născuţilor a scăzut comparativ cu anul 2016, în Deva. În schimb, cuplurile care spun „DA” în faţa ofiţerului de stare civilă sunt mai numeroase faţă de anul trecut.
Astfel, la Starea Civilă Deva au fost înregistraţi 211 copii de la începutul acestui an, cu 25 la sută mai puţini faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, instituţia amintită a transcris 33 de certificate de naştere ale copiilor născuţi în străinătate şi a eliberat patru certificate pentru copii adoptaţi.
Pe de altă parte, 140 de cupluri şi-au unit destinele în reşedinţa judeţului de la începutul anului, fiind mai multe cu 22 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Din datele Primăriei Deva, cele mai multe căsătorii oficiate într-o singură zi au fost înregistrate în 20 mai şi 3 iunie 2017 (câte 10 căsătorii). Totodată, 213 de cupluri şi-au rezervat, până în prezent, căsătoria on-line, direct pe site-ul primăriei, evenimentele fiind programate până în luna mai 2018. Pentru anul acesta, cele mai multe căsătorii au fost programate pentru luna iulie, iar zilele în care vor avea loc cele mai multe căsătorii, câte 10 pe zi, sunt 1 şi 22 iulie, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Primăriei Deva. (N.Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura