LUPTE LIBERE. Au luptat și au câștigat!
Sportivii legitimați la CSS Petroșani, pregătiți de Gheorghe Răducu (Lele) și Cristian Popa, s-au numărat printre cei care au urcat pe podiumul de premiere la întrecerile etapei finale din cadrul Campionatului Național Lupte Libere U15.
A fost o competiție cu multe evoluții bune pentru sportivii din județul Hunedoara, iar cei de la CSS Petroșani au primit răsplata muncii și efortului de la antrenamente. O medalie de aur și titlul de campion național ediția 2022 a adus la palmaresul clubului din Valea Jiului Ianis Monete, la categoria 48 de kg Claudia Manțog este vicecampioană națională la categoria 62 de kg. Trei medalii de bronz au cucerit sportivii de la CSS Petroșani la competiția de la Tg. Mureș: Ionela Chiriac la categoria 50 kg, Iulia Moldovan la categoria 66 de kg și Denis Ungureanu la categoria 68 de kg.