Sport

Luptătoarea Denisa Fodor, campioană balcanică de junioare

Sportiva Denisa Fodor, legitimată la CNS Cetate Deva, a cucerit medalia de aur în proba pe echipe în cadrul Campionatului Balcanic de Lupte pentru juniori, desfăşurat la Bursa (Turcia). Luptătoarea antrenată de Suraj Moravan şi-a făcut datoria pentru echipa României, neputând participa în întrecerile individuale din cauza regulamentului.

A contribuit la aurul pe echipe
La competiţia desfăşurată în oraşul Bursa au participat sportivi din nouă ţări precum România, Turcia, Grecia, Bulgaria, Macedonia, Albania, Moldova, Kosovo şi Serbia, aceştia întrecându-se la lupte libere, lupte greco-romane şi lupte feminine. Denisa Fodor, luptătoarea legitimată la CNS Cetate Deva, a făcut parte din echipa României de lupte feminine care a cucerit medalia de aur în proba pe echipe, sportiva deveancă luptând la categoria 55 de kilograme. Regulamentul competiţiei a permis doar unei sportive din fiecare categorie să participe la întrecerile individuale, din lotul tricolor fiind preferată altă luptătoare la categoria Denisei.

An cu performanţe deosebite
Antrenorul Suraj Moravan, cel care o pregăteşte pe Denisa Fodor la CNS Cetate Deva, s-a declarat mulţumit de prestaţia elevei sale, apreciind că aceasta a avut un sezon foarte bun. „Denisa şi-a demonstrat încă o dată valoarea. A făcut un concurs foarte bun şi încheie un an cu performanţe deosebite, în care a obţinut titluri naţionale, medalii balcanice şi medalie la Jocurile Francofoniei”, a spus Moravan. Antrenorul devean a precizat că CNS Cetate se pregăteşte de cea de-a şasea ediţiei a Cupei Cetăţii – Memorialul „Valentin Carasiniu”, competiţie care este destinată juniorilor III şi IV şi care va avea loc în 17-18 noiembrie. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura