Comunitate

Luncoiu de Jos: aproape 600 de persoane, vaccinate împotriva COVID-19

Magdalena Şerban

Campania de vaccinare împotriva Covid-19 a ajuns sâmbătă în Luncoiu de Jos (s-a administrat prima doză, vaccinul Biontech Pfizer), timpul de organizare a acţiunii medicale fiind unul record. La căminul cultural din satul principal au fost imunizate 587 de persoane.

Oameni pentru oameni
“Echipa doctorului Luca de la spitalul din Orăştie a venit să dea o mână de ajutor celor care şi-au manifestat dorinţa de a se vaccina. Este un moment foarte bun pentru oameni, deoarece suntem aproape de ei împreună cu Instituţia Prefectului, DSP, Jandarmeria, Poliţia, STS, tocmai pentru a face posibilă ieşirea din pandemie şi a readuce starea de bine cetăţenilor. Mulţumim administraţiei locale pentru implicare şi cu precădere cadrelor medicale conduse de dr.Constantin Luca, care săptămână de săptămână îşi rup din timpul liber pentru a sprijini satele îndepărtate ale judeţului. Toate cele bune, tuturor”, a declarat prefectul Călin Petru Marian, prezent alături de subprefecţii Oana Andreea Biriş şi Szell Lorincz. Legat de pozitivitatea cu care comunitatea a întâmpinat o astfel de portiţă de salvare, primarul din Luncoiu de Jos spune că puterea exemplului este cea mai grăitoare în decizia de vaccinare, în masă. Alesul mai crede că din nefericire, doar când apropiaţii noştri încep să cadă, pe capete, realizăm pericolul pe care virusul îl prezintă pentru noi înşine şi pentru cei dragi. “Este o campanie mai mult decât binevenită, ţinând cont de faptul că recent, la nivel local am înregistrat o incidenţă foarte mare a cazurilor de COVID-19 (peste 11), situându-ne chiar pe locul întâi în judeţ, timp de vreo patru zile, iar acum am scăzut la pragul de şase. Aş vrea să aduc mulţumiri medicului Luca pentru efortul dumnealui şi a întregii echipe, Prefecturii şi tuturor celor fără de care această activitate gratuită pentru populaţie nu ar fi putut avea loc. Mai cu seamă aş vrea să le mulţumesc colegilor mei din primărie care s-au mobilizat într-un timp record pentru a pune lucrurile în mişcare. A fost nevoie ca locaţia să fie pregătită conform normelor sanitare de desfăşurare, să se asigure de la amenajarea propriu-zisă şi până la frigider, etc. Să nu mai vorbim că noi am stabilit şi am anunţat public în ziua de luni că va fi o campanie de vaccinare, iar sâmbătă s-a şi înfăptuit. Trei colege s-au ocupat de înscrierea cetăţenilor pe liste (telefonic), consilierii s-au dus din casă în casă să vadă cine vrea să se vaccineze, deci totul a evoluat în paralel şi rapid. Pot spune că a fost un succes pentru care am fost felicitaţi. Dar dincolo de orice, mă bucur că lumea a avut ocazia să primească vaccinul chiar la domiciliu, în cazul celor imobilizaţi sau nedeplasabili, peste 65 de ani şi cu afecţiuni diverse şi/ori multiple. Alţii sunt nevoiţi să meargă prin judeţ, la centrele fixe la care sunt programaţi, ca să fie imunizaţi. Ce mai vreau să specific e că tot la noi s-au vaccinat şi cei din comuna vecină Vălişoara. Sper să ne revenim cât mai curând şi să ajungem să ne trăim viaţa aşa cum am făcut-o înainte să ne cuprindă acest flagel dictat de SARS-COV2. Mulţumesc, din nou, absolut fiecărui om din fiecare instituţie publică implicată, le mulţumesc localnicilor pentru spiritul civic şi pentru că au înţeles că vaccinul nu este obligatoriu, dar poate reprezenta un liant către siguranţa medicală de mâine şi un scut real împotriva inamicului mondial în materie de sănătate. Doamne ajută să ne întâlnim sănătoşi şi cu bine”, a afirmat primarul Călin Dud.

Ce spun specialiştii
Trebuie subliniat că specialiştii susţin că numai prin campaniile de vaccinare în masă se pot reduce substanţial ratele de infectare şi, prin urmare, apariţia unor noi variante ale virusului. Deci intensificarea acţiunilor ar trebui să poată preveni circulaţia noilor variante ale virusului. Astfel, în timp ce la începutul pan­demiei Covid-19, imunitatea înnăscută le-a asigurat persoanelor sănătoase o primă linie solidă de apărare imună împotriva Covid-19, acest lucru nu mai este valabil atunci când circulă tulpini dominante extrem de infec­ţioase. Momentan, cei sănătoşi, inclusiv copiii, sunt din ce în ce mai expuşi la tulpini noi foarte infecţioase, calitatea sau cantitatea anti­corpilor lor fiind insuficientă.

2 comentarii la „Luncoiu de Jos: aproape 600 de persoane, vaccinate împotriva COVID-19

  • Sa se mai informeze primarul, despre ce spun specialistii-care specialisti cei promovati de guvern drept specialisti? Sa lase analizele personale despre tulpini, celor care sunt specialisti care au trecut prin pandemii, ma gandesc ca dl primar nu are studii medicale. Dar nu vad pe zeul vaccinarii hunedorene-prefectul agronom, cum de a pierdut ocazia de a fi fotografiat? Vaaai contul de FB al sau este mai sarac fara evenimentul medical de la Luncoiu de Jos.

  • @C este in poza si prefectul.
    Ce n-am inteles eu care-i problema ta ca se vaccineaza lumea?
    Esti specialist si nu te baga nimeni in seama sau doar un antivax?

    Vaccinarea este voluntara si gratuita. Fiecare are dreptul sa decida ce vrea sa faca.
    Ai tu alte solutii sa scapi de porcaria asta de virus?

    Ce specialisti stii tu ca au trecut prin pandemii?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura