Sport

Lucrurile revin la normal în gimnastică

Nicolae Gavrea

După cum am mai anunţat în această săptămână, o serie de sportivi revin la activitatea din sălile de antrenament, printre cei care îşi vor relua pregătirile fiind reprezentanţii de la gimnastică, haltere, canotaj, lupte, judo, kaiac-canoe, cei care merg în cantonamente la Izvorani şi Snagov.
Gimnastele, sub îndrumarea antrenorilor Liliana Cosma, Nicolae Forminte (foto mic) şi Florin Cotuţiu, se vor pregăti începând de mâine, miercuri, la Izvorani, şase fete fiind acceptate în cantonament: Maria Holbură, calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Ioana Stănciulescu (foto mare), Silviana Sfiringu, Olivia Cîmpian, Antonia Duţă şi Daniela Trică.
„Ne întoarcem să vedem dacă putem duce la bun sfârşit munca acestor copii, că e păcat de efortul lor şi de al nostru“, a declarat antrenorul emerit Nicolae Forminte. Până la revenirea în sala de antrenament, fetele s-au pregătit sub îndrumarea antrenorilor din colectivul tehnic, într-o variantă on-line în care fetele nu au putut urca pe aparate dar, aşa cum declara reputatul tehnician, gimnastele au fost „ţinute în priză, păstrând acelaşi program de pregătire, cu câte două antrenamente, dar cu altfel de exerciţii. Toate pe Messenger. Oricum, acum încep de la zero“, a declarat Nicolae Forminte.
Sunt multe probleme pe care gimnastele vor fi obligate să le depăşească în următoarea perioadă. „Trebuie să se lupte să treacă peste anumite aspecte, fiindcă pe măsură ce creşti, instinctul de autoconservare se dezvoltă şi el, vor trebui să se lupte cu greutatea. Vor trebui să-şi ajusteze reperele în funcţie de modificările de talie, care este posibil să fi survenit“, a explicat tehnicianul.
Forminte a detaliat apoi: „M-am văzut cu fetele din Constanţa, când a trebuit să facem testul, la Sfiringu se vede clar că s-a înălţat, deja la 1,60 m faci altă gimnastică. E o bătălie pe care trebuie să o dea cu ele şi să treacă testul suprem, cel al motivaţiei. Dacă motivaţia e mare, atunci probabilitatea să depăşească aceste momente există. Suntem optimişti faţă de aceşti copii, generaţia 2004, Sfiringu, Stănciulescu, Duţă şi Trică. Holbură este ultimul mohican al generaţiei sale, eu o admir pentru că încearcă să revină după intervenţia de la tendon de anul trecut“.
Principala competiţie pentru gimnaste ar putea fi Campionatele Europene, care iniţial au fost programate în perioada 30 aprilie şi 3 mai, la Paris, dar pandemia a amânat-o, deocamdată neanunţându-se noi date pentru organizarea acestor întreceri, care este posibil să se amâne pentru anul viitor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura