ActualitateUltima Ora

Lucrările pe autostrada Lugoj-Deva, între Ilia şi Şoimuş, au fost oprite!

Oana MihneaAutostrada-Ilia-Lugoj

Ca urmare a unui control făcut de Inspectoratul de Stat în Construcţii pe lotul IV al autostrăzii Lugoj-Deva, aflat între localităţile Ilia şi Şoimuş, au fost suspendate temporar lucrările de execuţie. Această decizie a fost luată din cauza lipsei autorizaţiei de construire.
Cimitirul, liliecii şi halda de cenuşă şi zgură
Conform unui comunicat emis de CNADNR, acordul de mediu aferent tronsonului de autostradă Lugoj-Deva a fost revizuit în data de 24.12.2013, fiind emis pentru întreg tronsonul de autostradă. Lotul IV este împărţit în patru secţiuni, A, B, C şi D. Pentru secţiunile A şi B a fost emisă autorizaţia de construire în data de 15.10.2014. „Referitor la secţiunile C şi D, menţionăm că proiectul tehnic aferent a fost avizat cu întârziere în cadrul CTE-CNADNR din cauza identificării unor probleme, respectiv: cimitirul neautorizat de la km 90+275 – km 90+315, halda de cenuşă şi zgură de la Mintia, km 93+300 – km 94+300, stabilitatea versantului de la km 96+620 – km 97+750, amenajarea nodului rutier de la Şoimuş-km 99+500, existenţa Peşterii Tunel cu lilieci în aproprierea localităţii Şoimuş, în culoarul expropriat în zona km 97+200“, precizează compania de drumuri. Odată cu identificarea acestor probleme, CNADNR a solicitat antreprenorului, asocierea S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.- S.C. SPEDITION UMB S.R.L, transmiterea tuturor modificărilor aduse proiectului faţă de acordul de mediu emis în data de 24.12.2013, întrucât este necesară revizuirea acestuia.
Decizii radicale luate de CNADNR
„Specificăm că un impediment deosebit în realizarea unui proiect de maximă importanţă este tocmai această reluare a întregului mecanism de obţinere a acordului de mediu şi implicit a autorizaţiei de construcţie, când de fiecrare dată la proiect sunt aduse modificări generate de astfel de probleme apărute în teren.
În acest sens, CNADNR SA împreună cu Ministerul Transporturilor, analizând atât cazul de faţă, cât şi alte situaţii similare existente, a propus şi lucrează la realizarea unui Memorandum prin care să integreze toate instituţiile cu atribuţii în emiterea avizelor şi acordurilor pentru realizarea proiectelor din fonduri europene nerambursabile. Pe lângă modificarea legii achiziţiilor publice, vom susţine de asemenea şi scurtarea timpilor şi corelarea activităţilor tuturor celor implicaţi, astfel încât anumite activităţi să se desfăşoare cât mai repede şi cât mai coerent. În perioada de derulare a programului POS-T 2007 – 2013 am întâmpinat multe situaţii similare pe care le-am soluţionat în timp, astfel tocmai din acest motiv în programul POIM dorim să avem o abordare mult mai strictă, mai fermă şi cu o eficentă ridicată. De aceea, în vederea evitării riscului de depăşire a perioadei de eligibilitate aferentă proiectului autostrăzii Lugoj-Deva lot 2, lot 3 şi lot 4 (sector Dumbrava -Deva) finanţat din POS- T în perioada de programare 2007-2013, am demarat procedura de fazare a proiectului, astfel: FAZA 1 – lucrări executate, considerate funcţionale pentru scopul lor, având ca termen limită de efectuare a plăţilor data de 31 decembrie 2015, cu rambursarea cheltuielilor eligibile aferente din POS-T 2007-2013; FAZA 2 – restul lucrărilor rămase de executat până la sfârşitul proiectului, cu rambursarea cheltuielilor eligibile din POIM 2014-2020“, a declarat Narcis Neaga, director general al CNADNR SA.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura