Politica si administratie

Lucrările întârziate de la DN 76 au pus ministrul Transporturilor pe drumuri

05 vizita-ministruNatalia Bumbac

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a fost ieri într-o vizită de lucru pe Drumul Naţional 76 Deva – Oradea. Acesta a fost însoţit de directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Cătălin Homor, şi alţi reprezentanţi ai companiei. Reabilitarea DN 76 a început încă din 2009, iar contractul de lucrări a fost împărţit pe mai multe loturi, existând întârzieri mari în finalizarea acesuia.
„Nu vreau nici o zi de întârziere”
Vizita ministrului vine după o perioadă în care lucrările de modernizare a DN 76 au fost sistate, de luna trecută ele fiind reluate. „Mă bucur că lucrările au intrat pe făgaşul normal. Nu vom diminua eforturile pentru realizarea acestui drum în întregime. Am remarcat astăzi implicarea activă a constuctorilor, ceea ce poate aduce finalizarea acestui proiect în termen. Voi monitoriza constant situaţia acestor lucrări pentru a fi sigur că ritmul de lucru actual va fi păstrat până la capăt”, a subliniat Sorin Buşe, conform unui comunicat al MT. Acesta le-a mai spus constructorilor că nu vor fi întârzieri la capitolul plăţi, neexistând motive ca proiectul să nu fie încheiat la timp. „Faceţi ceea ce trebuie făcut. Nu sunt probleme cu plăţile, aşa că nu aveţi nici un motiv să nu finalizaţi acest proiect la timp. Nu vreau nici o zi de întârziere peste termenul din luna noiembrie. Repet, ne alegem partenerii care demonstrează seriozitate. Vreau angajament clar. Vreau fapte. Lucrăm în echipă”, a afirmat ministrul Transporturilor cu ocazia vizitei în teritoriu.
Proceduri de licitaţie reluate     
Potrivit comunicatului emis de MT, în prezent, se află în curs de execuţie Loturile 1, 2, 4 şi 5. Lotul 1 Şoimuş – Brad, cu o lungime de 29 de kilometri, este realizat în proporţie de 70 la sută, Lotul 2 Brad – Ioneşti, care are aproximativ 20 de kilometri, are un stadiu de execuţie de 98 la sută. Cei 33 de kilometri ai Lotului 4 Vârfurile – Ştei sunt executaţi în proporţie de 47 la sută. La Lotul 5 Ştei – Beiuş se realizează lucrări pe o lungime de 28 de kilometri. În acest moment, stadiul de execuţie fiind de 51 la sută, ministrul Transporturilor a atras atenţia constructorilor de pe Lotul 5 că ritmul lucrărilor nu este cel dorit. „În ceea ce priveşte Lotul 3 Ioneşti – Vârfurile şi Lotul 6 Beiuş – Oradea, contractele de execuţie au fost reziliate în anul 2015. Proiectul tehnic pentru Lotul 3 este în curs de actualizare, iar elaborarea documentaţiei de atribuire şi lansarea procedurii de licitaţie vor avea loc până la finalul acestui an. Pentru Lotul 6, DRDP Cluj, prin Serviciul de Proiectare, a început demersurile pentru elaborarea documentaţiilor tehnice necesare demarării procedurii de achiziţie publică”, se precizează în comunicatul ministerului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura