Actualitate

Luată la pumni de un necunoscut, în plină stradă

Cristina Ghenea

O femeie de 53 de ani a sunat la redacţie, trimiţându-ne şi o relatare pe adresa de email, în care susţine că fost bătută cu bestialitate în plină stradă, ziua, în amiaza mare, în zona gării din Deva. Victima declară că nu-l cunoaşte pe atacator şi că Poliţia nu a făcut nici o cercetare la locul faptei.

„Am apucat să sun la 112”

Incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile. Femeia, care locuieşte în Petroşani, spune că a fost atacată la intersecţia Bulevardului Iuliu Maniu, din reşedinţa judeţului, cu Calea Zarandului, chiar în dreptul celor câteva chioşcuri amplasate acolo. „Un individ a coborât dintr-o maşină ţipând la mine să plec şi m-a atacat, aplicându-mi multiple lovituri de pumni în zona capului, a feţei şi a gâtului, cu intenţia de a mă doborî la pământ. În acest timp, o vânzătoare din chioşc a sărit să-l oprească, strigându-mi să nu sun la Poliţie, probabil pentru că îl cunoştea pe individ şi dorea să-l scape de repercusiunile atacului“, a declarat Gabriela Jianu, victima agresiunii. Aceasta susţine că, în timp că bărbatul o lovea, a reuşit să formeze numărul unic de urgenţă – 112. Când atacatorul a auzit vocea dispecerei, a fugit de la faţa locului. Aproape inconştientă de la atâtea lovituri, Gabriela Jianu spune că a reuşit să ajungă până la postul de poliţie din gară, aşa cum a îndrumat-o femeia care îi răspunsese la telefon. Nimeni, însă, nu i-a rezolvat problema. „Cum este posibil ca în plină zi, să fi agresat bestial de către un individ masiv, în stradă? Poliţia nu a intervenit de nici un fel, la faţa locului nu s-a făcut nici o investigaţie. Eu, personal, trebuia să fac pe detectivul, să aflu cine m-a lovit, să caut martori?!?“, mai spune victima.

Încă mai poate depune plângere

Potrivit şefului Poliţiei TF, comisarul şef Vasile Hriţac, într-adevăr, femeia a ajuns la postul Poliţiei din gară. „Agentul care era de serviciu a primit-o în incinta postului, i-a luat datele şi a îndrumat-o spre Poliţia municipiului Deva, care este de competenţă să rezolve incidentele ce au loc pe domeniul public al reşedinţei de judeţ. Nu prezenta răni şi a declarat că nu are nevoie de îngrijiri medicale, după care a plecat“, a declarat comisarul şef Vasile Hriţac.
De altfel, şeful Biroului de Ordine Publică de la Poliţia Municipală Deva, comisarul Ioan Borza, spune că nici în departamentul pe care îl conduce, nici la Serviciul de Investigaţii Criminale, nu a fost înregistrată nici o reclamaţie privind acest incident. „Dacă totuşi vrea să prindem agresorul, termenul încă nu a expirat, întrucât se poate depune o reclamaţie scrisă în maximum 60 de zile de la incident. Pe lângă sesizare, poate fi depus şi certificatul medico-legal“, a precizat comisarul Ioan Borza.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura