FlashPolitica si administratie

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, construită în valuri?

    Autostrada Lugoj-Deva provoacă probleme foarte mari CNAIR. Compania a refuzat să recepţioneze o porţiune de 21 de kilometri din această autostradă din cauza slabei calităţi a lucrărilor.
     Nu a fost recepţionat
CNAIR acuză faptul că autostrada este construită în valuri. Compania de Autostrăzi a dat firmei constructoare termen de două luni şi jumătate să repare lucrurile. Inspecţia ulterioară va da verdictul dacă bucata de şosea rapidă poate fi deschisă circulaţiei între Coşeviţa-Timiş şi Ilia-Hunedoara, susţin cei de la Digi24. Lotul 3 al autostrăzii inaugurate acum două săptămâni, deşi finalizat, nu a fost recepţionat, deoarece CNAIR a acuzat calitatea slabă a lucrărilor. Acum s-a aflat care este problema: asfaltul este în valuri. Lotul 3, de 21 de kilometri, se întinde între Ilia şi Holdea şi a fost construit de Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA.
   ”Şoferii îşi riscă viaţa pe DN7 şi DN68A”
”Deşi cei 21 de km pot fi deschişi traficului în deplină siguranţă, cei din Compania de Drumuri au decis să îi transforme într-un nou muzeu.
Chiar şi în prezent există o serie de lucrări minore nefinalizate care NU afectează carosabilul pe care antreprenorul are obligaţia să le ducă la bun sfârşit (şanţuri, scurgerea apelor, garduri, iarbă pe talupzuri).Totuşi, este cale lungă de aici şi până la a ţine închişi 21 de km de autostradă perfect circulabili, aşa cum singuri puteţi vedea din filmările noastre. Disputele surde dintre CNAIR şi constructor, orgoliile şi fuga de responsabilitate nu ţin cont de interesul cetăţenilor, şoferii fiind nevoiţi să îşi rişte în continuare viaţa pe DN7 şi DN68A. Cerem insistent deschiderea circulaţiei în cel mai scurt timp, iar eventualele mici intervenţii din afara carosabilului să fie trecute în anexa la procesul verbal de recepţie, aşa cum s-a procedat şi pe multe alte sectoare de autostradă”, susţin cei de la Asociaţia Pro Infrastructură.(Adriana Năstase)

3 comentarii la „Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, construită în valuri?

  • Cred ca a-ti gresit domnule Nastase . Lotul 3 al autostrazii este in valuri.

  • Nu ma urc pe lotul 3, pana nu se verifica ca nu are nici o problema, si toate lucrarile asa zise „minore”:şanţuri, scurgerea apelor, garduri, iarbă pe talupzuri, si pana cand toate valurile acelea de astfalt, de carosabil, sunt verificate de 100 de ori!
    Nimeni nu vrea sa isi riste viata de la Ilia (HD.)incolo spre Holdea(TM.)!Amendati constructorii daca au inca la sfartsit de august astfel de probleme, cand ea trebuia sa fie gata. Mai bine mai asteptam un pic, decat sa fie accidente!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura