Litieră de pădure mistuită de flăcări

1 aprilie 2019 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate

Maximilian Gânju

Nu mai puţin de 46 de incendii de vegetaţie uscată au fost înregistrate la finele săptămânii trecute, iar peste 150 de hectare de teren au fost mistuite. Cea mai mare parte a suprafeţei, 106 hectare, este litieră de pădure.
„În misiunile de stingere au fost implicaţi 224 de pompieri ai tuturor structurilor de intervenţie din cadrul ISU Hunedoara, mai exact detaşamentele Deva, Hunedoara, Orăştie, Petroşani, Secţia Ilia şi Staţia Brad. Arderile de vegetaţie s-au manifestat în arealul a 21 de localităţi din judeţ.
Vârful acestui fenomen s-a înregistrat în cursul zilei de sâmbătă, când pompierii au intervenit pentru lichidarea a 24 de incendii de vegetaţie uscată. Pe raza localităţilor Ohaba şi Orăştioara de Sus s-au produs cele mai extinse incendii de litieră de pădure ce s-au manifestat pe 40 de hectare”, a precizat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Misiunea pompierilor a fost îngreunată de vântul puternic, terenul accidentat şi lipsa surselor de apă. Incendiile au pornit de la fermierii care-şi igienizează ilegal terenurile. Pompierii au trimis coordonatele GPS ale parcelelor incendiate către APIA Hunedoara, iar proprietarii ar putea rămâne fără subvenţie, dacă se va dovedi că ei au pus focul.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Ioan Hategan spune:

    “LITIERA” ???!!!!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Cercetaţi pentru alcool şi conducere fără permis

Un tânăr de 22 de ani, din Simeria, s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic,...

Copil tâlhărit în centrul Petroşaniului

Individul care a ajuns să jefuiască un copil de 12 ani este venit din zona Moldovei. Acesta a fost reţinut...

Înşelaţi cu locuri de muncă în străinătate

Zeci de persoane au fost păgubite de un bărbat din Valea Jiului, acesta promiţându-le locuri de muncă peste hotare. Le...

Închide