Politica si administratie

Listele candidaţilor PSD pentru judeţul Hunedoara au fost aprobate

05-nistor-resmerita

Emoţiile candidaţilor hunedoreni pentru alegerile generale, aflaţi pe listele PSD., au luat sfârşit, odată cu aprobarea tabelelor de către conducerea partidului, în şedinţa de ieri a Comitetului Executiv Naţional. Listele, aşa cum au fost întocmite la nivel local, nu au mai suferit nici o modificare la nivel central.
Astfel, după cum a precizat secretarul executiv al organizaţiei hunedorene a PSD, Radu Barb, pentru Camera Deputaţilor candidează, între alţii:
1.) Laurenţiu Nistor (foto stânga), preşedintele CJ Hunedoara, (în competiţie pentru un al treilea mandat de deputat)
2.) Natalia Intotero – deputat
3.) Ilie Toma, directorul Casei Judeţene de Pensii
4.) Sorin Marica, fost deputat, actualmente primarul comunei Sălaşu de Sus
5.) Radu Barb, secretarul executiv al PSD Hunedoara, director al Agenţiei de Dezvoltare Economico -Socială Hunedoara
6.) Cristian Merişanu, viceprimarul municipiului Vulcan
7.) Alin Ţambă, viceprimarul municipiului Orăştie
8.) Dacian Ciodaru, liderul organizaţiei judeţene de tineret a PSD.
La Senat primele cinci locuri sunt ocupate, în ordine, de:
1.) Cristian Resmeriţă (foto dreapta), fost deputat, actual primar al municipiului Lupeni
2.) Viorel Sălan, fost şef al jandarmilor hunedoreni
3.) Marius Heljiu, lector universitar la Petroşani
4.) Valeria Filimon, director SAJ Hunedoara
5.) Puiu Badea, director Hidroserv Haţeg.
Dosarele candidaţilor PSD vor fi depuse în cursul zilei de astăzi la BEJ Hunedoara. (D. Corpade)

3 comentarii la „Listele candidaţilor PSD pentru judeţul Hunedoara au fost aprobate

  • Si la voi s-o terminat „licitatia”.
    Asta fiind „anuntul de atribuire”.
    In maxim 3 ani va transpira (ca de obicei din interior) si suma pentru care au fost „adjudecate” locurile.
    Parca-i intrecere socialista. care-i gata primu’.
    Liberalii se fofileaza in spatele lu Ciolos si a altor marionete, gen dr. Danaila.
    USR ul (fost USB), nu are gata temele.
    Etc., etc., etc.
    Iar unii deja fierb in sucul entuziasmului.

  • Nistore….omu-i..om, si porcu la tava….Cu Resmerita esti cel mai gras porc de Craciun.

    Sa fii al dracu! Si tot acolo sa te duci!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura