Sport

Liderul vine la Hunedoara! Slobozia, doar o înfrângere şi un gol primit „afară”

Claudiu Sav

Etapa a treia înseamnă un nou joc în fața fanilor, în nocturnă, la Hunedoara. Corviniștii primesc vizita liderului Unirea Slobozia, într-un joc al cărui fluier de start va fi la ora 19:00 și care va putea fi urmărit, în direct, la Digisport și Prima Sport.

Doar o înfrângere pe teren străin
La 25 de zile distanță de la precedenta întâlnire din sezonul regular, cele două echipe stau față în față pe arena „Michael Klein”. În duelul de luna trecută, ialomiţenii s-au impus cu 3-1 – fiind, până acum, singura echipa care a reuşit să marcheze de mai mult de două ori în poarta noastră!
De la acel joc, formaţia antrenată de Adrian Mihalcea a mai câştigat de două ori succesiv în play-off, 1-0 cu CS Mioveni şi 2-0, etapa trecută, cu FK Csikszereda (ambele partide pe teren propriu) şi a ajuns, astfel, la patru victorii consecutive, golul reuşit de Lică la Slobozia fiind singurul încasat în tot acest timp. De altfel, galben-albaştrii au, în continuare, cea mai bună defensivă din campionat (dacă luăm în calcul toate cele 21 de jocuri oficiale de până acum), cu doar opt goluri încasate! Purece şi Afalna au adus victoria Unirii în etapa precedentă, iar tehnicianul ialomiţenilor speră la toate punctele şi la Hunedoara, în ciuda programului încărcat, cu meciuri din trei în trei zile. „Contează ce vom face în aceste două meciuri. Cu cât vom acumula mai multe puncte, cu atât va fi mai bine pentru noi. Nu va mai exista un ciclu săptămânal, dar știam de această comasare. Nu e doar problema noastră, e a tuturor echipelor. Va fi, din păcate, foarte obositor, dar vom încerca să facem câteva schimbări în echipă și mergem să câștigăm și la Hunedoara”, a spus Mihalcea.

Dificil
Mai trebuie spus că Unirea a pierdut doar o singură dată „afară” în actuala stagiune: pe 30 octombrie, 0-1, la Slatina. În rest, Slobozia a adunat şase succese şi trei remize, meciuri în care, de asemenea, nu a primit gol. „Întâlnim liderul, o echipă foarte bine articulată, foarte bine organizată, care primeşte foarte greu gol. E adevărat că unul dintre golurile încasate în ultima perioadă a venit de la noi, dar trebuie să muncim mult pentru a reuşi să marcăm şi să ţinem toate punctele acasă. Nu e deloc întâmplător faptul că sunt pe prima poziţie. Au, poate, cel mai constant parcurs din acest sezon, aşa că ne aşteptăm la un meci dificil, echilibrat. Cum sunt toate jocurile din această fază, toate echipele cedează greu puncte, se luptă pentru fiecare părticică de teren. O formaţie foarte periculoasă pe contraatac, se vede asta prin rezultatele lor pe teren străin, unde au pierdut doar o dată până acum. O formaţie cu talie, cu jucători rapizi pe benzi, răbdătoare. Avem în minte şi rezultatul de la Slobozia, sper că vom pregăti bine meciul şi sper să obţinem prima victorie din play-off”, a declarat antrenorul nostru, Florin Maxim.
Preţul uni bilet de intrare este de 20 de lei, iar tichetele de intrare se pot achiziţiona de la casele de bilete de la stadion (tribuna mare), în ziua meciului, de la ora 10:00, până la începerea jocului.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura