Liderul sindical Nicolae Grosu de la Penitenciarul Deva-Bârcea Mare este categoric: „Aşa nu se mai poate!“

Sorina Popa

Lucrătorii de la Penitenciarul Bârcea Mare – Deva vor protesta mâine, miercuri, 15 mai 2019, după ce revendicările lor nu au generat nici o reacţie din partea celor de la conducerea sistemului. Ieri, mai mulţi sindicalişti de la Penitenciarul Deva au participat la mitingul organizat de către cei de la Penitenciarul Aiud, nemulţumiţi de regimul de muncă la care sunt supuşi, ne-a informat Nicolae Grosu (foto mic), preşedintele Sindicatului „Vulturul“.
Sindicaliştii din sistemul penitenciarelor au adoptat un calendar de proteste potrivit căruia în zilele de luni, miercuri şi vineri, vor avea loc mitinguri în penitenciarele din ţară. Sindicaliştii au următoarele revendicări: adoptarea statutului poliţistului de penitenciare (eliminarea amendamentelor neconstituţionale, nedemocratice şi anti-sindicale); publicarea de urgenţă a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021 (impus prin OUG 114/2018) – similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională; interzicerea muncii forţate în sistemul penitenciar, unde deţinuţii sunt plătiţi, spre deosebire de personal; plata muncii suplimentare necompensate cu timp liber (conform legii) – similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională; stoparea suprasolicitării şi vulnerabilizării personalului ca soluţie pentru lipsa de resurse umane şi financiare, precum şi ca reacţie managerială la dezacordul de a munci suplimentar; plata cheltuielilor turistice pentru întreg personalul şi nu doar pentru 17 la sută dintre salariaţi.
În calendarul de acţiuni de protest pregătit de cele două organizaţii sindicale se mai află şi un miting în Piaţa Victoriei, programat pentru luna iunie, la care sunt aşteptate 3.000 de persoane.
„Noi am fost mai moderaţi, oamenii au mers la lucru, în schimb, cei de la Rahova au întrerupt munca. Situaţia nu e deloc OK, la Penitenciarul Bârcea Mare – Deva sunt doar 75 la sută din necesarul de angajaţi. Apoi, din cele şase posturi de pază de pe foişoarele existente aici, trei sunt acoperite cu deţinuţi. Nu se mai poate aşa!“, a spus liderul sindical Nicolae Grosu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Densuş: serviciu de salubritate funcţional şi două mari investiţii la linia de start

Noul operator de salubritate desemnat prin ADI Deşeuri şi-a intrat în drepturi şi în comuna Densuş. Gunoiul este ridicat săptămânal,...

„Festivalul Narciselor” la Sălaşu de Sus

Ediţia din acest an a “Festivalului Narciselor”, manifestare devenită tradiţie la poalele Retezatului, va fi una specială. Edilii au pregătit...

Expoziţie de artă grafică la muzeul devean

La Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, va avea loc mâine, miercuri, 15 mai, la ora 13:00, vernisajul expoziţiei „Comunicare...

Închide