Lideri populişti sau autoritari (I)
Tot scriind la această rubrică şi contrat pe motive personale sau susţinut / combătut cu argumente, am ajuns la o concluzie, fără îndoială nu originală – anume că avem o problemă, nu noi ca persoane, ci noi ca ţară. Apartenenţa de facto la Europa nu a însemnat automat şi apartenenţa la sistemul de valori european. Cu alte cuvinte, cei care prin anii ’90 spuneau că noi nu trebuie să intrăm în Europa, unde am fi de 2000 de ani, nu aveau dreptate decât cel mult geografic. Între timp, am înţeles că Europa este mult mai mult decât un spaţiu delimitat de Atlantic, Mediterana, Oceanul Îngheţat şi Munţii Urali, iar toţi cei care se află între aceste bariere/frontiere sunt automat identici (de altfel, ar fi şi plictisitor…).
Pe de altă parte, nu le putem răpi oamenilor dorinţa de a trăi bine. Vorba unui cântec de-al lui Mircea Baniciu: La porţile Orientului / Se zbate omul veac de veac / Deşi i-ar fi plăcut şi lui / Să-şi ducă viaţa în hamac. Prin urmare, fără să dorim să ne transformăm în nemţi sau francezi sub raport lingvistic şi cultural, ne-am dori bunăstarea lor, curăţenia din oraşele lor, autostrăzile lor, politeţea lor, corectitudinea. Ar mai fi de enumerat, puteţi continua.
De ce totuşi, nu le avem?
Putem găsi răspunsuri improvizate sau scuze, răspunsuri de bun-simţ, autopersiflante, logice şi chiar ştiinţifice. Cred că aceste răspunsuri pot fi găsite, pentru că problema de care vorbeam plasează (aproape) singular România într-un spaţiu unde regula este contrazisă. Noi suntem o excepţie şi trăim într-o excepţie. Regula începe, în grade variabile, de la graniţa de vest. Acolo este un alt mod de viaţă, autostrada, florile la ferestre, preţurile rezonabile şi bunul-simţ. Scade brusc cantitatea de şmecheri pe metru pătrat, manelele sunt doar muzică exotică şi nu noul folclor, PET-urile nu se aruncă pe marginea drumului (ia uitaţi-vă la Sântuhalm, când opriţi la semafor, cum arată insulele…).
Spuneam că nu sunt original, dar am început să mă preocup sistematic în a găsi răspunsul la această unică întrebare – de ce România nu poate fi sincronă cu restul Europei? Voi încerca să redau, pe parcursul următoarelor editoriale, idei şi opinii, care să ne facă să înţelegem. Atât cât se poate. Nu vor fi clişeele cu moştenirea comunistă sau fanarioţii, deşi au şi astea rolul lor.
Aştept cu interes şi opiniile dumneavoastră.
Da, domnule Gruian asa este cu delimitarea geografica. Sigur ca nu inseamna ca toti europenii sunt identici. Analizand Europa Luminilor Paul Hazard vorbeste despre o Europa asincrona, marcata de continuitati si discontinuitati care, spun eu, se mentin si azi. Cu toate acestea valorile romanesti fara a fi toate de nivel european sau compatibile cu europenismul contribuie la consolidarea acestui concept. Sunt valori ale trecutului cultural cum ar fi Dimitrie Cantemir. Ar fi valori patrimoniale astazi dar care nu pot fi evidentiate din varii motive, mai ales a infrastructurii dezastruoase.
Domnule Firczak, va rog sa urmariti in continuare… Pe plan cultural, Dimitrie Cantemir a fost indiscutabil o valoare. In plan politic, conceptiile sale erau tributare bizantinismului, care presupunea excluderea masei de la treburile publice.
Da, dar la vremea respectiva cum puteau sa fie ? Este contemporan cu Ludovic al XIV-lea supremul monarh absolut, Cu Frederic cel Mare, regele Prusiei, despot luminat dar monarh absolut si, nu in ultimul rand, Petru cel Mare, tarul Rusiei, monarh absolut. Politic, la vremea aceea doar Marea Britanie avea ca forma de guvernamant monarhia constitutionala, incepand cu anul 1701. George Calinescu il caracteriza: „Domnitor moldovean, print moscovit, academician berlinez, este un Lorenzo de Medicis al nostru”. O personalitate, oricare ar fi ea, are si limite. Dar Cantemir este mult prea valoros in ansamblul sau ca sa ii reprosam limitele politice fie si in contextul epocii. De altfel, eu nu am vrut sa va tusez, mereu aveti impresia asta. Am vrut doar sa va completez, sa intaresc cele spuse de Domnia Voastra, daca mi-e permis.
Nici nu am luat-o ca intentie de a ma „tusa”. Eu nu am ripostat, am incercat sa-mi completez rationamentul. Petru cel Mare este inutil in discutie – rusii sunt tributari modului bizantin de a face politica, iar Rusia nu va fi niciodata democratie, nu are datele de mentalitate necesare. Ludovic al XIV -lea a fost monarhul absolut, contemporan insa cu aparitia Luminilor, care au schimbat fata gandirii umane. Germania le-a preluat. Dvs. o stiti mult mai bine decat mine. Paradigma culturala, ce determina in esenta si raportarea politica, promovata de Cantemir, este profund autohtonista, facand trimitere la disocierea dintre popor, inexistent sub forma de corp politic, si clasa dominanta, „chemata” sa rostuiasca treburile. Va invitam doar sa-mi urmariti ideea complet, pentru ca va fi expusa in trei editoriale, bazandu-se pe argumente, cred eu, solide. Oricum, va multumesc si va spun ca pana ce lumea politica romaneasca nu va declansa dezbateri de substanta, nu vom fi o democratie autentica.
Cu consideratie, …