Sport

Lidera subţire cu cheltuială se ţine

Ciprian Marinuţ

Minerul Uricani, lidera Ligii a IV-a Hunedoara, este fruntaşă şi în topul „cotizaţiilor” la bugetul Asociaţiei Judeţene de Fotbal, din cauza cartonaşelor galbene şi a celor roşii, primite în turul de campionat.
 

Fără injurii, doar tactic
Minerul Uricani a avut de plătit aproape 1.100 de lei pentru cele 34 de cartonaşe galbene şi unul roşu  încasate pe parcursul turului în meciurile din campionat şi Cupa României. Antrenorul Vasile Scurtu îşi apără elevii şi spune că toate cartonaşele au fost luate în sprijinul echipei. „Nu s-au luat cartonaşe pentru injurii sau lovire de adversar. Toate avertismentele au fost acordate pentru faulturi tactice în ajutorul echipei, aşa că din acest punct de vedere, nu am ce să le reproşez jucătorilor”, a declarat oficialul.
Cea mai mare sumă de plată pentru actele de indisciplină a avut-o CS Vulcan, obligată să achite aproape 3.000 de lei, pentru încasarea a 27 de cartonaşe galbene şi cinci roşii şi pentru agresiunea asupra arbitrului Denis Haidiner, care a fost amendată cu 1.865 de lei. Pe locul secund în topul agresivităţii este Aurul Certej, care a avut de plată 1.767 de lei, pentru 37 de galbene, trei eliminări şi pentru o abatere disciplinară. Penalizarea pentru un cartonaş galben este de 30 de lei, iar pentru unul roşu e de 50 de lei.
În aceste zile, Minerul Uricani se află în cantonament la stadion, unde va  susţine şi o serie de jocuri de verificare, în compania formaţiilor din judeţ. Tehnicianul a mai precizat faptul că gruparea din Liga a II-a Arieşul Turda a dorit să-i achiziţioneze pe Filipescu şi Anghelina. „Cei de la Turda vroiau să-i cedăm gratis, dar aşa ceva nu este posibil. Nu putem să creştem jucători, să investim în ei şi să plece pe ochi frumoşi”, a mai precizat Vasile Scurtu.

„Zimbrii“ sunt cei mai cuminţi
Cea mai paşnică grupare din Liga a IV-a este Retezatul Haţeg, care trebuia să plătească numai 470 de lei, pentru 14 avertismente, două eliminări ale antrenorului Titi Alexoi şi o amendă de 50 de lei. Pe locurile următoare la echipe cuminţi se află Victoria Călan (735 de lei, pentru 22 de avertismente şi o eliminare) şi Universitatea Petroşani, care a luat doar 21 de cartonaşe galbene şi o amendă specială de 125 de lei, având de plată suma de 755 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura