ActualitateFlash

Lider sindical din Valea Jiului, în greva foamei

02 paduraru protest ceh 27 sept 2015 (3)Maximilian Gânju

Liderul sindical de la Mina Lonea, Vasile Păduraru (foto), a intrat în greva foamei, fiind nemulţumit de faptul că nu există un plan coerent pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, dar mai ales a minelor viabile care fac parte din compania energetică hunedoreană.

Vasile Păduraru a intrat în greva foamei după ce în urmă cu circa trei luni s-a legat cu lanţuri de poarta Minei Lonea, acolo unde îşi desfăşoară activitatea şi este şi lider de sindicat. Protestul lui Păduraru a fost legat tot de situaţia incertă a mineritului şi a CEH, iar sindicalistul a avertizat că este dispus că recurgă la acţiuni de protest „pentru că aşa îi cer ortacii care vor să-şi câştige cinstit pâinea”. Protestul demarat de sindicalist are loc în curtea Complexului Energetic Hunedoara din Petroşani, iar ortacii sunt solidari cu el şi dispuşi să îi urmeze exemplul.
„Sunt nemulţumit de prezentul şi de viitorul care se prefigurează în cazul Complexului Energetic Hunedoara. Voi protesta până când o delegaţie condusă de ministrul Energiei va veni în Valea Jiului, pentru a ne spune ce se va întâmpla cu acest complex. Am fost chemat la Bucureşti, dar nu merg, suntem sătui să tot fim minţiţi. Să vină ministrul şi premierul în Valea Jiului şi să ne spună ce se va întâmpla cu noi”, a declarat Vasile Păduraru, în sala de pontaj a minei din Lonea. Acesta le-a mai spus ortacilor că venirea reprezentanţilor Guvernului în Valea Jiului n-ar trebui să fie un efort prea mare, în condiţiile în care „atunci când au avut nevoie de noi, i-am votat. Ştiţi bine că au plecat din Vale saci cu voturi. Să facă bine premierul să vină şi să ne spună: la zid cu voi sau veţi trăi în continuare din minerit”, le-a spus otacilor protestatarul.
CEH a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 352 milioane lei, iar valoarea datoriilor se ridică la aproape un miliard de lei. În plus, mai multe societăţi care derulează contracte cu compania cer insolvenţa complexului.

One thought on “Lider sindical din Valea Jiului, în greva foamei

  • Din păcate pentru aceşti oameni minele vor fi închise. Pentru Valea Jiului trebuie găsite soluţii. E nevoie de un plan pe termen scurt, mediu şi lung, adtfel încât să nu moară zona. Acuzele reciproce nu rezolvă problema. Chiar dacă alegerile din anul 2016 ar fi câştigate de Opoziţie Valea Jiului doar prin aceasta nu ar ieşi din impas.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura