Licitaţie cu repetiţie la Termocentrala Paroşeni

15 martie 2010 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate

Dana Istudor

Pentru alinierea la normele europene, Grupul energetic 4 de la Sucursala Electrocentrale Paroşeni necesită o investiţie de circa 70 de milioane de dolari, pentru realizarea unei instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere.
Implementarea proiectului a fost blocată de două dintre firmele participante la licitaţia pentru construirea instalaţiei de desulfurare, respectiv Romelectro şi Grivco, firme care se luptă cu două concerne străine şi care au atacat în instanţă o prevedere din caietul de licitaţie pe care nu o îndeplineau, respectiv se solicita „experienţă anterioară”. În aceste condiţii, pentru că s-a întârziat cu circa patru luni demararea investiţiei, Ministerul Finanţelor a anulat licitaţia iniţială. „Nu pot să vă dau amănunte în acest sens, pentru că am dublă calitate de director al SE Paroşeni şi membru în comisia de licitaţie. Pot să vă confirm că există un interes foarte mare faţă de această licitaţie. Desulfurarea are caracter obligatoriu, fiind cerinţă a Uniunii Europene în ceea ce priveşte respectarea normelor de mediu”, a  declarat Doru Vişan, directorul Termocentralei Paroşeni. Licitaţia este acum în derulare şi se aşteaptă anunţarea câştigătorului.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Johann spune:

    Bine ca Sica(Doru Visan) face investitii de 70 mil. $ pentru desulfurare in timp ce fratiorii lui de partid pedelic,Ile si Anjelea Stoica de la Primaria Vulcan emana in compensatie dioxina prin incinerarea gunoaielor din Vale depozitate pe plaiul öniricei” statiuni “Castelul din Carpati”.Actiune pedelista bine concentrata pentru a distruge si ce a mai ramas.Inclusiv speranta de mai bine.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
„Cetate are interdicţie în Europa”

Finanţatorul echipei Cetate Deva susţine că eşecul din meciul cu Oţelul Galaţi (scor 23-24) a fost provocat de „şmenurile arbitrilor”,...

Afaceriştii hunedoreni, supãraţi pe primãrii

Reprezentanţi ai oamenilor de afaceri din judeţul Hunedoara sunt de părere că măsurile Guvernului de stimulare a mediului de afaceri...

Unii la muncă, alţii la odihnă

Minerul Lupeni şi Retezatul Haţeg au profitat de amânarea etapei programate la finalul săptămânii şi au disputat un joc amical...

Închide