Actualitate

Liceul agricol din Geoagiu, invitat la două acțiuni importante

Magdalena Șerban

Din pix și din bancă sau birou nu prea iese agricultură, așa că deosebit de important e contactul permanent ce trebuie consolidat și menținut cu specialiștii, producătorii autohtoni și și toți cei care sunt implicați la modul serios în dezvoltarea ramurii. Con­du­cerea Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu știe foar­te bine acest aspect, așa că nu ratează nici o invitație în urma căreia elevii s-ar alege cu noutăți, cunoștințe și ex­periențe. Recent, a strigat prezent la două evenimente.

Practică, nu doar teorie
„Am primit cu entuziasm invitația de la Administrația Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina de a participa la activitatea dedicată Zilei Internaționale a Munților Carpați. Elevii noștri de la specializările Tehnician în silvicultură și exploatări forestiere și Tehnician în turism au fost încântați să fie parte a acestei inițiative și să se implice activ în cadrul evenimentului. Cu acest prilej, am vizionat filmul România Sălbatică și am descoperit fru­musețea și importanța Munților Carpați, un simbol al biodiversității și al patrimoniului natural național. Este o onoa­re să contribuim la promovarea valo­ri­lor ecologice și a manage­men­tu­lui durabil al biodiversității în inima Euro­pei alături de Administrația Parcul Na­tural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Mulțumim pentru această opor­tunitate unică”, a transmis pro­fe­so­rul Octav Cismaşiu (foto), directorul Li­ceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu. Tot recent, elevii au fost prezenți și la „Sărbătoarea Cres­că­to­rilor de Ovine Țurcana – Regina Mun­ților”, organizată la Costești. „Vrem să mulțumim DAJ Hunedoara, AFIR și APIA pentru colaborarea fructuoasă și pentru că ne-au oferit șansa de a ne conecta cu profesioniștii din domeniul agricol. Suntem mândri de elevii și profesorii noștri care au reprezentat cu suc­ces liceul și sunt convinși că ex­pe­ri­en­țele acumulate vor contribui sem­ni­­fi­cativ la for­ma­rea lor pro­fe­sională și per­so­nală”, a adăugat di­rectorul.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura