Liberalii şi conservatorii hunedoreni sunt gata de luptã

Sorina Popa

Liderii PNL şi PC din judeţ au anunţat, ieri, că de acum înainte, toate deciziile privind cele două formaţiuni politice vor fi luate împreună.

„Am căzut de acord ca să formăm consiliul de conducere al Alianţei de Centru Dreapta (ACD) la nivel judeţean. Acesta este format din câte trei membri, de la fiecare dintre cele două partide. Începând de astăzi, deciziile vor fi luate în cadrul acestui consiliu. După ce vom încheia protocolul şi cu PSD, vom merge pe liste comune cu candidaţii la viitoarele alegeri”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.

„Mitraliere aveţi?”

Liderul PC din judeţ, Petru Mărginean, susţine că regimul condus de Traian Băsescu trebuie îndepărtat. „Ne întreabă oamenii pe stradă, «Bine, vă întâlniţi, liderii Opoziţiei, mergeţi la televizor, dar mitraliere aveţi?» Trebui, să îndepărtăm această cangrenă, PDL şi Traian Băsescu, să facem o opoziţie constructivă”, a afirmat Petru Mărginean, în conferinţa de presă susţinută împreună cu liderii liberali.

La rândul său, Florin Oancea, preşedintele PNL Deva, a declarat că „este pentru prima dată după 20 de ani, când forţe politice cu doctrină diferită şi-au dat mâna, pentru a împiedica instalarea unei dictaturi în România”.

Din consiliul de conducere al ACD (PNL şi PC) în judeţ, fac parte Mircea Ioan Moloţ, Florin Oancea şi Tiberiu Balint, de la PNL, şi Petru Mărginean, Simion Molnar şi Mihai Mica, de la PC.

4 comentarii la „Liberalii şi conservatorii hunedoreni sunt gata de luptã

  • 1 februarie 2011 la 6:39
    Legătură permanentă

    no, in sfirsit o intrebare buna.
    ca noi ne-am cam saturat de discutii.

  • 1 februarie 2011 la 9:20
    Legătură permanentă

    Mitralierele trebuie pentru Molnar si Molot sa faca un pac-pac, la cat de tare se iubesc…doua piticanii + don quijote… frumoasa alianta…

  • 1 februarie 2011 la 14:29
    Legătură permanentă

    Ai vrea tu, nenorocitul de tine, muritorul de foame, grijuliul , mori pentru binele celor din anturajul tau dar niciodata pentru binele celor multi si mocangii. Profiti de mocangii si cum tu esti un mocangiu, daca ai acces la tv ,incerci sa induci in eroare populatia care nu se lasa pacalita deoarece vreau sa cred ca mai avem ceva minte si discernamant. Esti un gunoi mai petre, mai!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.