Politica si administratie

Liberalii hunedoreni se pregãtesc de congres

Nicolle Ebner

Preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (foto), nu doreşte doar menţinerea funcţiei de prim-vicepreşedinte la nivel naţional, ci şi introducerea ei la nivelul organizaţiilor teritoriale. Cât despre alegerea noului Birou Permanent Central (BPC) la Congresul extraordinar al PNL din 5-7 martie, Moloţ este adeptul unei variante de compromis.

„Nu mi-aş dori să votez doar o echipă”
„Eu nu mi-aş dori votarea unei echipe, pentru că, poate nu sunt de acord cu toţi cei înscrişi pe listă de candidatul la preşedinţia partidului. Dar sunt de acord ca preşedintele care vine cu o moţiune-un program pe care trebuie să şi-l ducă la îndeplinire-să aibă o majoritate şi un control în BPC. Pe de altă parte, cred că este corect ca pe lângă oamenii preşedintelui, să intre şi alţii, pentru că, din discuţii contradictorii iese întotdeauna un rezultat mai bun”, a declarat liderul liberalilor hunedoreni. Personal, Moloţ afirmă că nu va candida pentru nici o funcţie, nici de vicepreşedinte şi nici de membru al BPC, „nici măcar supleantul supleanţilor”, după cum s-a exprimat, dar asta nu înseamnă că PNL Hunedoara nu va avea candidaţi pentru funcţii la vârful partidului. Surse din cadrul PNL Hunedoara susţin că săptămâna viitoare se va cunoaşte numele candidaţilor şi funcţiile pentru care se vor înscrie în luptă.

Nici o propunere la obiect
Cât despre propunerile făcute de liberalii hunedoreni privind modificarea statutului PNL, chiar dacă au fost multe, nu au fost la obiect, deoarece vizau aspecte din sânul organizaţiilor judeţene şi locale. Prin urmare, nici una care să fie prinsă în modificarea statutului. Referitor la candidatul pe care-l va susţine filiala judeţeană PNL Hunedoara, nu s-a luat nici o decizie oficială, însă, Moloţ declară că: „în urma discuţiilor avute cu membrii de partid, se desprinde concluzia clară că Antonescu are cel mai mare sprijin”. Mâine, la Alba, Crin Antonescu se întâlneşte cu toţi parlamentarii şi preşedinţii de organizaţii judeţene din zona Ardealului, respectiv Sibiu, Hunedoara, Braşov, Cluj, Mureş, Caraş, Covasna şi Harghita, pentru a discuta pe tema modificării statutului PNL.

4 comentarii la „Liberalii hunedoreni se pregãtesc de congres

  • Iata ca vine timpul unor analize profunde. Mircea Ioan Molot nu isi doreste sa voteze doar o echipa. Ok. Dar la Conferinta Judeteana nu s-a format practic o echipa impotriva lui Mircia Munteanu ? Ba da, raspunde ecoul, dar este altceva. Si nu sunt sigur ca ecoul nu este chiar vocea lui Mircea Ioan Molot. Are un argument solid: poate nu-i place vreunul din cei pusi pe lista de presedintele partidului. Da, dar acesta, spune tot MIM, trebuie sa aiba majoritate si control in BPC. Dar, completeaza acelasi MIM filozofic, in BPC sa intre si altii ca, vezi Doamne, din contradictie se naste progresul. Ei, aici sa observam ca Mircea Ioan Molot revine fara sa stie poate la tezele marxismului. Asa cum monsieur Jourdin facea proza fara sa stie tot asa tovarasul Mircea Ioan Molot face marxism fara sa stie. Ne intrebam, cum poate fi cineva atat de capsoman ? Ori se voteaza motiunea si atunci presedintele isi alege echipa ori se voteaza persoanele pe functii si nu mai exista motiune. Din aceasta dilema marele politician contemporan cu marxismul, Mircea Ioan Molot, nu poate scapa. Inca o perla marca MIM. Liberalii hunedoreni nu sunt hotarati cu cine sa voteze dar din discutii razbate ca actualul presedinte are cele mai mari sprijin. Pai, in acest caz, fratilor intru liberalism, de ce sunteti nehotarati pe cine votati ? Pe Viorel Catarama ? Mira-m-as. Tot curve politice ati ramas. Unii, nu dam nume ca se stie. Ultima clarviziune politica a noii conduceri judetene este abordarea modificarilor statutului. Nicoleta Ebner scrie cu pixul sau stiloul ei, cu o candoare demna de o cauza mai buna, ca propunerile la statut ale liberalilor hunedoreni au fost multe, admirabile am putea spune. Ele nu au fost la obiect deci nu au fost luate in seama, ne informeaza articolul cu pricina. Ar fi sublim daca nu ar fi ridicol. Mircea Ioan Molot te rog citeste inca odata articolul si aminteste-ti sub obladuirea ta l-a scris Nicoleta Ebner ? Sau a scapat scroafa in papusoi ? Sigur, MIM este un superdemocrat si nu va candida nici pentru „supleantul supleantilor”. Sincer, plang ca invatatoarea nord-coreana cand a vazut pe locomotiva portretul imens al marelui conducator Kim Ir Sen. Este ceva colosal. Dar, atentie, vor candida altii. Ei da, acum mai vii de acasa MIM, Si cine va candida ? Escrocul de Iovanescu, papagalul de Jura ? Lista poate continua. Ori ti se face mila si il trimiti pe Ovidiu Hada drept recompensa ca nu l-a tradat pe Mircia Munteanu ? Simteam eu ca haturile organizatie judetene sunt trase cum trebuie si nu cum o facea neavenitul acela de fost presedinte. Iata binefacerile unui liberalism, sublim, putem spune chiar admirabil dar care lipseste cu desavarsire.

  • Sa revin. Nu ai vazut ca pe toate posturile Crin Antonescu, de vreo cateva zile, spune ca varianta de compromis nu este posibila ? Deci, cine te va baga in seama cu asta ? Si zici ca esti om politic. Ha, ha, ha, ha. O noua serie din ciclul „Sa radem de Mircea Ioan Molot”.

  • Dan RR si Orban ce-or fi cautat la conferinta judeteana PNL HD?????
    citat ORBAN ,,VOI SUNTETI PARTIDUL,SUNTETI STATUTARI,,
    eu si multi alti spun,,acum nu poate fi PNL fara CRIN,,

  • Il vazui pe Molot la televizor, la Antena 1. Moderatorul fuse de-a dreptul in transa ca judetul Hunedoara a devenit din rosu galben. Molot il intrerupse. Cica nu conteaza alegerile parlamentare si prezidentiale pentru cum e politic un judet. Conteaza doar alegerile locale, alea e adevarate. Atentie Crin Antonescu !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura