Politica si administratie

Liberalii hunedoreni s-au sucit! Nu se ştie dacă îl mai susţin pe Orban pentru preşedinţia PNL

Sorina Popa

În martie anul acesgta, liderii PNL din ju­deţ au anunţat că îl vor susţine pe Ludovic Orban pentru un nou mandat în fruntea aceste formaţiuni politice. La vremea res­pec­tivă, decizia a fost luată în unanimitate de către Biroului Politic Judeţean al for­ma­ţiunii, a susţinut preşedintele interimar al filialei judeţene Hunedoara a PNL, deputatul Vetuţa Stănescu (foto).

Au reuşit împreună
Ea a precizat că filiala judeţeană Hu­ne­doara a PNL este una dintre primele din ţară care şi-a exprimat susţinerea faţă de Ludovic Orban pentru un nou mandat de preşedinte al partidului. “Preşedintele Ludovic Orban este preşedintele care, în decursul celor patru ani în care a condus Partidul Naţional Liberal, a câştigat mai multe rânduri de ale­geri. Împreună cu preşedintele Ludovic Orban am reuşit să preluăm guvernarea Ro­mâniei – e adevărat, într-un an extrem de dificil, dar iată că l-am trecut cu bine – şi România se gă­seşte astăzi într-o situaţie economică echi­librată, se află azi în plină campanie de vac­ci­nare (împotriva COVID-19 n.r.) şi oarecum protejată de riscurile pandemice”, a spus deputatul PNL în urmă cu câteva luni.

Nu va fi vot, ci consultare
MESAGERUL HUNEDOREAN a vrut să afle care este situaţia în prezent, în ceea ce priveşte candidatul susţinut de liberalii hu­nedoreni, după ce şi premierul Florin Cîţu a anunţat că vrea şefia partidului.
“În cadrul şedinţei Comitetului Director Judeţean de săptămâna trecută am stabilit o întâlnire cu primarii şi viceprimarii liberali, în care vom avea o discuţie informală despre anunţurile de candidatură la funcţia de pre­şedinte al partidului.
Asemenea decizii se iau în forurile sta­tu­tare ale partidului, conform calendarului Con­gresului. Nu e vorba de vreun vot, ci de o con­sultare a colegilor. Eu cred că o co­mu­nicare intensă cu colegii mei e primul pas spre succes. Conform calendarului alegerilor interne, votul de mandatare al delegaţilor se face cu câteva zile înainte se congres”, a de­cla­rat deputatul Vetuţa Stănescu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura