Liberalii hunedoreni, între putere şi opoziţie

02 mircia oancea

Nicolle Ebner

 Decizie la „mustaţă” luată de membrii Biroului Judeţean PNL Hunedoara, cu privire la propunerea de colaborare lansată de PDL. Potrivit preşedintelui filialei judeţene PNL Hunedoara, Mircia Muntean (foto), 36 de membri au votat „pentru” ca PNL să nu intre sub nici o formă la guvernare cu PDL, şi 33 împotriva acestei variante.

Decizie strânsă
În urma votului extrem de strâns de ieri, primarii şi preşedinţii organizaţiilor locale PNL din judeţ s-au pronunţat împotriva unei colaborări la guvernare între PNL şi PDL. Decizia va fi comunicată astăzi, la Bucureşti, însă liderul liberalilor hunedoreni va prezenta şi o variantă de rezervă, decisă tot în urma discuţiilor de ieri seară. „Un număr de 36 de voturi au fost ca să nu intrăm la guvernare cu PDL, iar 33 de voturi au fost pentru varianta ca funcţia de premier să-i revină lui Crin Antonescu şi susţinerea acestuia de către PSD. Nu ar fi nici o problemă dacă ne gândim că, împreună cu UDMR şi minorităţi, facem, la rândul nostru, 32 la sută”, a declarat Mircia Muntean, la sfârşitul Biroului Permanent Judeţean PNL Hunedoara. Rezultatele spectaculoase obţinute de liberalii hunedoreni, în ultimii ani, au propulsat filiala judeţeană în topul celor mai puternice din ţară şi pe Mircia Muntean în staff-ul decizional al partidului, făcând parte din rândul celor şase vicepreşedinţi ai PNL. Conştient de importanţa deciziei luată de PNL Hunedoara, Mircia Muntean speră ca astăzi, la Bucureşti, să se adopte decizia cea mai înţeleaptă pentru viitorul PNL. 
Ieri dimineaţă, Crin Antonescu a admis, în premieră, la Radio Guerilla, că PNL ar fi de acord să negocieze intrarea la guvernare alături de PDL, condiţia esenţială fiind aceea ca primul-ministru să fie dat de PNL. Propunerea a fost lansată în ideea că, după cum afirmă tot Crin Antonescu, nu crede că PDL va accepta varianta unui premier liberal.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare