FlashPolitica si administratie

Liberalii deveni au votat ca Ferdinand Pogocsan şi Gabriel Ilieş să fie viceprimarii Devei

Sorina Popa

Municipiul Deva va avea conducere completă de joi, 28 ianuarie 2021, după ce în şe­dinţa Consi­liului Local vor fi aleşi cei doi vicepri­mari. De mai mul­te luni, pri­ma­rul Florin Oancea (me­da­li­on) este nevoit să se descurce singur, fără vice­primari, dar şi fără un administrator public.

La Deva, ca la centru
Dar, la fel ca şi la Consiliul Judeţean, Consiliul Local Deva nu a putut face alegerea viceprimarilor, până nu au fost validaţi toţi aleşii locali deveni. Lucru care a durat câteva luni. Însă, aşa e când o lege se schimbă cu una mai proastă.
Ieri, Biroul Politic Local al organizaţiei PNL Deva s-a reunit pentru a vota propunerile pentru cei doi viceprimari ai reşedinţei de judeţ, propuneri făcute de UDMR şi USR. Primarul Devei a vrut, astfel, să păstreze mecanismul de la nivel naţional, al Coa­liţiei de guvernământ, iar viceprimarii să fie de la USR şi UDMR, şi nu de la PSD.
„Respect protocolul de la nivel naţional, dintre PNL, USR-PLUS şi UDMR. Coaliţia de la nivel guver­namental trebuie să meargă până la nivel local. De aceea, decizia Biroului Politic Naţional al partidului va fi aplicată şi la Deva. Adică, fără PSD. PNL are 9 aleşi locali, USR-PLUS, doi iar UDMR unul, deci avem voturile necesare pentru alegerea vicepri-ma­rilor.
Propunerile sunt Ferdinand Pogocsan (foto sus stânga) de la UDMR şi Gabriel Ilieş (foto sus dreapta), de la USR”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Rezoluţia adoptată
„Am votat o rezoluţie în şedinţa Biroului Politic Local a PNL Deva, astfel că aleşii liberali din Consiliul Local Deva au primit mandate să voteze propunerile UDMR şi USR pentru funcţiile de viceprimari, respectiv Ferdinand Pogocsan (UDMR) şi Gabriel Ilieş (USR). Sunt convins că voi lucra foarte bine cu cei doi, aşa cum s-a întâmplat în mandatul trecut cu Pogocsan şi Ovidiu Moş de la PSD, pentru că în primărie se face ad­mi­nis­traţie, nu politică. Muncim pentru deveni, nu pen­tru partide. Sunt convins că voi colabora cu toţi consilierii locali, indiferent de coloratura politică. Îi încurajez pe toţi aleşii locali deveni să iniţieze proiecte de hotărâri, iar cei nouă consilieri liberali vor vota toate proiectele care sunt oportune pen­tru Deva, indiferent cine le iniţiază”,a adăugat edi­lul şef al municipiului Deva, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Dacă se vacantează postul de primar
Tot în şedinţa Biroului Politic Local al PNL Deva s-a votat şi cine îi va lua locul primarului Devei, în caz de vacantare a postului. Liberalii au decis că, in­terimatul, în cazul în care este vacantat postul de primar, până la organizarea alegerilor locale par­ţiale, va fi asigurat de Ferdinand Pogocsan (UDMR).
Ferdinand Pogocsan a mai deţinut funcţia de vice­primar şi în mandatul trecut al primarului Florin Oanccea, Gabriel Ilieş este însă nou pe acest post.
Consiliul Local este format din nouă aleşi PNL, patru de la PSD, trei de la PRE, doi de la AUR, doi de la USR şi unul de la UDMR.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura