ComunitatePolitica si administratie

Lelese: încălzirea casei cu sprijin de la stat, prin programul național Rabla pentru sobe

Magdalena Șerban

Administrația publică din Lelese s-a încadrat în termenul prevăzut de programul Rabla pentru Sobe, acce­sându-l pentru a-și putea sprijini cetățenii care doresc să beneficieze de acest sprijin material.
„Documentele celor declarați eligi­bili vor ajunge la primărie, iar abia du­pă aceea vom anunța ce trebuie făcut în pasul următor. Îi vom ține la curent pe cetățenii noștri despre mersul lucrurilor din acest demers. Este un sprijin de care oamenii merită să be­neficieze și este o ocazie să-l aibă”, a transmis primarul din Lelese, Ciprian Gheorghe Achim (foto).

Info
Primăriile s-au putut înscrie în acest proiect prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). După publicarea listei cu primăriile acceptate, oricine dorește să-și înlocuiască soba veche și să cumpere o sobă modernă se poa­te înscrie di­rect în platforma infor­ma­tică pu­să la dis­poziție de AFM, în limita bu­getului alo­cat fiecărei primării în parte. Apoi, fiecare dintre cei care s-au înscris vor primi un voucher cu care vor putea cumpăra no­ua sobă. În cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate trans­mite o singură cerere de înscriere, prin intermediul aplicației informatice dedicate Programului, pusă la dis­poziția Unităților Adminis­tra­tiv-Teri­toriale pe pagina de in­ternet a AFM. Bugetul total este de 500 milioane lei și se adresează so­li­citanților din comunele situate în 27 de județe, conform Legii muntelui nr. 197/2018 (Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Covasna, Dâm­bovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mara­mureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Vâl­cea). Astfel, se acordă unui solicitant finanțare în procent de 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 10.000 lei, inclusiv TVA, pentru fiecare aparat de încălzire care deservește o gospodărie. Un UAT poate primi până la 560.000 lei. Aparatele pentru încălzirea locuin­țelor vor putea folosi drept combus­tibil lemnul pentru foc, peleți sau bricheți, fiind acceptate inclusiv ter­mosobele, șemineele, termo­șe­mi­ne­e­le care respectă standardele din Directiva EcoDesign: putere nominală de 8kw – 35kw, randament de minimum 80%, emisii de particule (PM) sub 40mg/m3, e­misii de gaze volatile sub 120 mg/mc, e­misii de monoxid de carbon sub 1.500 mg/mc, emisii de oxizi de azot sub 300 mg/mc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura