Laparoscopia ginecologică, un mare plus al spitalului din Hunedoara

Magdalena Șerban

După ce recent, în cadrul secției de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, o echipă medicală condusă de doctorul Mihai-Cosmin Căpățînă a realizat primele intervenții laparoscopice cu aparatură de ultimă generație, săptămâna următoare va avea loc o altă astfel de procedură, de data aceasta pentru un chist ovarian și va fi efectuată de dr. Melinda Mitranovici (foto). Ba mai mult, tot aici este așteptat dintr-o clipă în alta și un ecograf 4D.

Sigur, modern și minim invaziv

“S-au bifat până acum prin metoda laparoscopică o sterilizare chirurgicală și o sarcină extrauterină, pentru ambele paciente recuperarea intervenind într-un timp foarte scurt, iar săptămâna viitoare voi opera un chist ovarian. Este un început în ce privește utilizarea laparoscopiei ginecologice la spitalul din Hunedoara. Aparatura am primit-o în 2020, mai exact în perioada în care spitalul județean din Deva devenea unitate cu circuit închis, adică doar pentru pacienții COVID-19. Însă, confruntându-ne cu pandemia și la rândul nostru fiind poziționați în prima linie în lupta împotriva SARS-COV2, nu am putut să o punem în practică. Acum am început în forță și ne va fi mai mult decât utilă atât nouă, cât mai ales beneficiile se vor răsfrânge asupra pacientelor, inciziile executate fiind foarte mici comparativ cu cele generate de o operație clasică (deci și cicatricile sunt pe măsură), durerea postintervenție este una redusă și la fel și timpul alocat recuperării. Concret, totul poate decurge cu pași repezi și siguri, a doua zi pacienta putând fi chiar externată, dacă evoluția este bună. Suntem patru medici cu competențe pe partea laparoscopică. Mulțumesc echipei întregi pentru dedicare și implicare“, a afirmat șefa Secției de Obstetrică-Ginecologie de la spitalul hunedorean, Melinda Mitranovici, doctor în medicină și medic primar obstetrică-ginecologie. Potrivit acesteia, laparoscopia elimină necesitatea unei laparotomii (operație extensivă ce necesită o incizie mare a abdomenului) și, totodată, permite vizualizarea din diferite unghiuri și în detaliu a elementelor anatomice aflate la mică distanță. Cât privește paleta de afecțiuni ginecologice pe care o acoperă, ea este una vastă (de exemplu explorarea anatomiei pelvisului, fibroamele uterine, patologia tubară în cadrul infertilității:trompe obstruate, hidrosalpinx; sarcina extrauterină, endometrioza, chisturi de ovar), cam orice patologie chirurgicală putând fi tratată minim invaziv. Excepția o reprezintă chirurgia radicală a cancerului ovarian, însă și aici laproscopia are un rol extrem de important în stadializare, prognostic și tratament.

…și un ecograf 4D

Iar pentru că orice performanță are la bază și dotări în concordanță, conducerea instituției sanitare are deja un plan managerial bine drămuit. ,,Există o listă de investiții pe care vrem să o concretizăm în partea a doua a anului curent, pe lângă ceea ce s-a onorat până în prezent. Fiecare secție are nevoile sale, unele înregistrând un grad mare de adresabitate din partea pacienților. Faptul că reușim să modernizăm foarte multe specialități și avem medici foarte buni nu face altceva decât să ne consolideze rolul major pe care îl ocupăm în rândul comunității. Și nu mă refer doar la hunedoreni, ci la toți pacienții din județ și chiar din afara lui, care preferă să vină la noi pentru a fi tratați de diverse afecțiuni. Asta ne bucură. Felicit echipa de la secția de Obstetrică-Ginecologie și îi asigur de aprecierea și susținerea noastră ”, a declarat managerul unităţii medicale din municipiul Hunedoara, Radu Budae. De altfel, în scurt timp, ramura medicală va intra în posesia unui ecog (medalion) raf 4D, cel de nivel 3D fiind trecut în secundar. Ar mai rămâne la capitolul necesar o masă de operație nouă și o lampă scialitică pentru blocul operator.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare