ActualitateFlash

La un deceniu de Club Tarabostes, cântă Faydee!

07 faydee-4202Magdalena Şerban

Zece ani de super show-uri. Atât au trecut peste „Costineştiul Ardealului”. Şi, cum era de aşteptat, o asemenea aniversare nu putea fi marcată decât prin ceva deosebit.
Prin urmare, sâmbătă seara, începând cu ora 22, totul va fi de nota 10. În concert live, pe scena clubului Tarabostes din cadrul Complexului Băile Daco-Romane din Staţiunea Geoagiu-Băi, se va afla nimeni altul decât australianul Faydee (foto). Preţul unui bilet de intrare este de 20 de lei, iar rezervări se pot face la numărul de tel. 0722.488.123.

O şampanie pentru fiecare
„Vă aşteptăm la un concert de zile mari, să sărbătorim împreună aniversarea primului deceniu al Clubului Tarabostes, alături de Faydee şi alţi invitaţi de marcă. Momentan, hitul ce l-a consacrat la nivel mondial pe Faydee, Laugh till you cry, este cea mai difuzată piesă la posturile de radio din România”, spune DJ-ul Alexandru Eftimie. Ca petrecerea să fie completă, animatoarele venite din Cluj vor intra în acţiune şi mai spectaculos ca altădată, iar cei de la bar au pregătit câteva „piese” de rezistenţă. Hiturile vor curge până în zori, alături de DJ Alexandru Eftimie şi nu vor lipsi surprizele şi invitaţii, dau asigurări organizatorii. De asemenea, Claudiu Roman de la Radio 21 va fi MC-ul serii. Mai trebuie menţionat că pe fiecare masă va exista câte o sticlă de şampanie oferită din partea casei, pentru ca toţi cei prezenţi să poată închina un pahar, în cinstea clubului de care au fost alături, pe parcursul timpului. Nimeni nu poate uita cum de-a lungul anilor, clubul a găzduit voci aflate întotdeauna pe val, nume de scenă ale căror răsunet a depăşit cu brio graniţele ţării. Vara aceasta va continua în acelaşi mod, invitaţii fiind aleşi pe sprânceană şi mai ales, pentru toate gusturile.

După club, merge o baie
Dacă celor prezenţi la distracţie li se va face dor de o baie sau alţii vor veni pur şi simplu doar pentru o zi de plajă, trebuie să ştie că la ştrandul din Complex se poate intra achitând 15 lei pentru copii şi pensionari şi 20 de lei, pentru adulţi. Aici, vă aşteaptă câte un şezlong oferit din partea casei, pentru a avea o şedere cât mai plăcută. În total, să tot fie vreo 800. Copiii se pot juca în spaţii special amenajate, iar mâncarea bună poate să fie savurată, alături de băuturile specifice verii. Noutatea sezonului o reprezintă o linie modernă de autoservire, baldachinele şi bazinul olimpic ce a fost dat în circuit, la începutul acestei luni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura