ComunitatePolitica si administratie

La Toteşti s-au drămuit puţinii bani primiţi la buget

Magdalena Şerban

Primarul din Toteşti, Tiberiu Pasconi, a fost nevoit să taie de la anumite capitole bu­getare aferente anului 2021, alocările fiind de aşa natură încât au venit cu valori mai mici ca în trecut. Însă, prioritare au rămas cofi­nanţările şi cheltuielile ce trebuie asi­gurate la proiectele câştigate pe fonduri europene sau pe axe guvernamenale.

Greu, dar cu rezultate
“Am prevăzut în buget suma de 376.000 de lei pentru investiţii. Fondul salarial e acoperit până în luna noiembrie, partea de asistenţă socială am susţinut-o de la noi din visterie cu 200.000 de lei, neprimind banii necesari de la centru. Din respect, omenie şi corectitudine faţă de oamenii care nu au nici un soi de vină, ne-am asumat noi această povară financiară. Bani mai sunt până în mai. Am plătit asigu­rările la sănătate pentru asistenţă socială, şi ele rămase în urmă (nu am primit banii nici în 2020, fiind o diferenţă rămasă pe cinci luni), deci avem de furcă cu multe, însă încercăm să facem să fie bine”, a arătat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti. Referitor la lista de sinteză, edilul a afirmat că sunt destule investiţii demarate din diverse surse de fiannţare. “Dacă ar fi să le enumăr, aş aminti de reabilitare drumuri comunale, tro­tuare şi rigole de scurgere, reabilitare dis­pen­sar comunal uman din satul principal, rea­bilitare sediu primărie, construire a două noi capele, regularizare a apelor din teritoriu, lucrări de modernizare a căminului cultural din Reea, recepţie făcută pentru reţeaua de ca­nalizare din comună plus multe altele. Oa­menii de aici cunosc şi observă cel mai bine cum se mişcă şi evoluează lucrurile”, a de­cla­rat alesul local. Despre modul în care gu­ver­nul îşi face treaba, primarul se abţine de la a fi răutăcios, însă rămâne la concluzia că aus­teritatea nu este soluţia de a pune şi mai multă presiune pe oameni, mai ales pe cei cu neajunsuri şi necazuri sociale, într-un context în care pandemia a ras tot în urma ei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura