La primăvară începe reamenajarea Centrului vechi al Devei

Adriana Năstase

Lucrările de reabilitare a centrului vechi din municipiul Deva ar putea începe în luna aprilie în situaţia în care vor fi obţinute toate avizele necesare, susţine primarul localităţii, Florin Oancea.

Strategia de abordare a proiectului
Proiectul are o valoare de 3,5 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, Pri­măria Deva contribuind cu o cofinanţare de 2 la sută.
Autorităţile locale au avut, ieri, o nouă în­tâlnire cu reprezentanţii constructorului, pri­lej cu care a fost analizat stadiul obţinerii avi­zelor necesare, organizarea de şantier, stra­tegia de abordare şi etapizarea lucrărilor.
„Dacă vom obţine în termen toate avizele, lu­crările vor începe în luna aprilie în două punc­te: zona Minvest-Casina şi zona Parc-Colegiul Naţional Decebal. Dorim astfel ca în vară să nu blocăm activitatea teraselor din zona de mijloc a centrului istoric, pentru a ajuta firmele care au suferit deja din cauza pan­demiei de coronavirus. Aici, lucrările se vor desfăşura în toamnă, odată cu scăderea afluxului pietonal”, a precizat primarul Florin Oancea.El a menţionat că s-a convenit cu reprezentanţii constructorului o reducere la jumătate a termenelor din contract, astfel încât centrul istoric să fie amenajat complet până la sfârşitul anului 2021.

Pavat cu piatră naturală
Proiectul prevede ca spaţiul cuprins între stra­da Avram Iancu şi Bulevardul Iuliu Maniu, precum şi Piaţa Unirii, până la strada Lucian Blaga, în zona sediilor Prefecturii Hunedoara şi Primăriei Deva, să fie pavat cu piatră naturală, să aibă amenajate zone verzi cu sistem de irigare, rigole pentru colectarea apelor pluviale şi un sistem de iluminat pietonal. De ase­me­nea, se va instala un sistem de reducere a circulaţiei în zonă, cu piloni telescopici pentru accesul auto, şi un sistem inteligent de parcare. În Piaţa Unirii se va redesena zona verde din scuarul existent, acordându-se aten­ţie arborilor protejaţi. Valoarea totală a con­trac­tului este 16,94 milioane de lei, echi­va­lentul a aproape 3,5 milioane de euro.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

8 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

8 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

8 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

8 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

8 ore ago