Începe reabilitarea centrului istoric al Devei

Adriana Năstase

Centrul vechi al municipiului Deva va fi reabilitat în baza unei investiţii finanţate din fonduri europene, contractul de lucrări, care are o valoare de aproape 3,5 milioane de euro. Contractul a fost semnat ieri de primarul Florin Oancea şi reprezentanţii firmei constructoare.
Contractul de amenajare a zonei pietonale din centrul vechi al oraşului va trebui finalizat în doi ani de zile, dintre care 6 luni este perioada prevăzută pentru proiectare, iar diferenţa pentru execuţia efectivă a lucrărilor.
„Am discutat cu reprezentanţii firmei câştigătoare (n.r.-Construcţii Erbaşu SA -Divizia Oradea) posibilitatea reducerii la jumătate a termenelor din contract, astfel încât să putem avea un centru istoric amenajat complet la sfâr­şitul anului 2021. De asemenea, am dis­cutat şi despre modul cum vom aborda rea­li­zarea lucrărilor, astfel încât în vara anului viitor să nu blocăm activitatea teraselor din zona centrului istoric, pentru a ajuta firmele care au suferit din cauza pandemiei de coronavirus”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Proiectul de reabilitare a centrului vechi din Deva prevede ca spaţiul cuprins între strada Avram Iancu şi Bulevardul Iuliu Maniu, precum şi Piaţa Unirii până la strada Lucian Blaga, să fie pavat cu piatră naturală, să aibă amenajate zone verzi cu sistem de irigare, rigole pentru co­lectarea apelor pluviale şi sistem de ilu­minat pietonal. De asemenea, pentru redu­ce­rea circulaţiei autovehiculelor pe centrul vechi va fi montat un sistem de piloni telescopici şi un sistem inteligent de parcare.
În Piaţa Unirii, din faţa Primăriei Deva se va redesena zona verde din scuarul existent, acordându-se atenţie arborilor protejaţi. Valoarea totală a contractului este 16,94 mili­oane lei cu TVA, echivalentul a circa 3,5 mili­oane de euro.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ar trebui amenajate si trotuarele in cristur.probabil că au fost prevăzute când se ocupa mircia.s au si raportat pe hârtie.
    Oare de ce nimeni nu verifica?

  • Un audit la finalizarea proiectului, necesar pt ca bani se pot "pierde" in diverse alte "mici investitii".

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A pozat ani de zile într-un oponent al unui primar, s-a bătut cu de­ciziile sale…

19 ore ago

Județul Hunedoara poate deveni Destinația Anului 2024

Județul nostru are patru obiective în­scrise în cea mai importantă competiție din turismul românesc: Cetățile…

19 ore ago

Bulina albă

Denisa Oniciu din cadrul Detașamentului de Jandarmi Petroșani Pentru că a obținut medalia de bronz…

19 ore ago

Bulina neagră

Costantin N., judecat pentru furt Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat…

19 ore ago

Mama unui tânăr, dispusă să ajungă la închisoare pentru a-și „salva” copilul

Tânărul a provocat un accident rutier cu autoturismul familiei și ar fi rămas fără permis…

20 de ore ago