La o valoare de piaţă de 100 milioane euro, Termocentrala Mintia a fost pusă pe butuci

Sorina Popa

V-aţi întrebat cam cât valorează Termocentrala Mintia? Ei bine, dacă vă vine sau nu să credeţi, ter­mocentrala are o valoare de piaţă de 100 de mili­oane de euro.
Administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Gros, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că aceasta este valoarea ei de piaţă, dar cum în prezent unitatea nu funcţionează şi se află în procedure de conservare, valoarea ei de lichidare este de 50-60 de milioane de euro. CEH este în insolvenţă, iar datoriile către Ministerul de Finanţe se ridică la aproape 2 miliarde de lei, iar la Ministerului Me­diului la 4 miliarde de lei. Este vorba de restanţe la bugetul de stat, amenzi pentru nerespectarea condiţiilor de mediu, contravaloarea certificatelor verzi.
Recent, o firmă privată a anunţat că doreşte să achi­ziţioneze Termocentrala Mintia. Este vorba de societatea GSP Power SRL, a afaceristului Gabriel Valentin Comănescu. Potrivit lui Gros, adunarea creditorilor va analiza oferta depusă, sau ofertele dacă vor fi şi altele şi va analiza situaţia, iar în final va decide ce va face, va vinde termocentrala sau nu. Ceea ce este sigur, unitatea nu va mai fi preluată de Consiliul Judeţean Hunedoara.

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. MosOpinca spune:

    Mai valoreaza 100 mil, dupca ce 80% din grupurile producatoare de energie au fost taiate deja pt fie vechi?

  2. Moș Tăgârță spune:

    Se pregătește Apaprod-ul, datorită preocupării “deosebite” ale Consiliului Județean Hunedoara.

  3. Postăkel Gudurău spune:

    Uiailei,firma de mai sus e ,probabil,singura din România care nu are un compartiment,un sector sau cum vrei să-i spui,de “Întreținere” ! adică “Mentenanță” na, că acuma așa le zice!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Adolescent torturat şi ameninţat că va fi închis într-o canalizare

Maximilian Gânju Individul condamnat pentru infracţiuni grave a atras la comiterea infracţiunilor şi câţiva minori pe care-i controla. Procurorii spun...

Moarte suspectă la Uricani

Medicii legişti trebuie să facă lumină în cazul bărbat de 49 de ani, din Uricani, descoperit decedat într-un imobil. Deşi...

Angajat al unui depozit de materiale de construcţii, stâlcit în bătaie

Maximilian Gânju Cel care l-a agresat a fost nemulţumit de faptul că angajatul l-a rugat să aştepte pen­tru a discuta...

Închide