La Lupeni, gunoiul menajer stă neridicat de o săptămână

27 martie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Maximilian Gânju

Primăria Lupeni se află într-un impas, după ce firma care se ocupa cu ridicarea deşeurilor menajere a refuzat să mai presteze serviciul. Motivul este legat de costurile suplimentare apărute în urma închiderii staţiei intermediare de la Petroşani, iar din acest motiv gunoiul trebuie dus tocmai în judeţul Vâlcea, la Horezu.
Astfel, de o săptămână, containerele din Lupeni nu au mai fost golite iar municipalitatea caută o soluţie pentru a rezolva problema. Viceprimarul localităţii a cerut de urgenţă o întâlnire cu reprezentanţii societăţii, dar aceştia au motivat că nu pot ajunge la Lupeni până la finele lunii. „Operatorul Prosal Bucureşti care are contractul cu noi nu a ridicat gunoiul de o săptămână. Prestatorul invocă faptul că gunoiul nu se mai duce la Petroşani şi trebuie dus la Horezu, iar noi să modificăm preţul. Contractul nu ne permite aşa ceva. Am fost în tratative cu ei, prin e-mail şi chiar acum aşteptam un telefon de le ei. Prin e-mail ne-au transmis că se pot întâlni cu noi pe data de 31 martie. Pe mine acest lucru mă nemulţumeşte, pentru că era fixată o întâlnire pentru astăzi (n.r. ieri) şi n-au venit. Ne-au anunţat că din motive obiective nu pot veni, că sunt la Galaţi, unde se inaugurează o staţie de sortare. Pe mine nu mă interesează, ei pot să-şi deschidă 10 staţii, dar să-şi pună oamenii la muncă. Ei au un contract de ridicare a gunoiului cu mine“, susţine Iacob Mesaroşi, viceprimarul municipiului Lupeni.
Firma Prosal a câştigat licitaţia pentru colectarea deşeurilor şi s-a angajat să ridice lunar circa 700 tone de deşeuri menajere de la Lupeni. Edilul mai spune că poate rupe contractul cu firma bucureşteană abia după trei notificări şi un termen de 15 zile. Pentru ca localitatea să nu fie invadată de deşeuri, municipalitatea a găsit o soluţie de avarie şi ridică gunoiul cu mijloacele proprii.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Căminul cultural din satul Petreni, în curs de reabilitare

Locuitorii din Petreni, comuna Băcia, vor avea, cel mai probabil, până la sfârşitul acestui an, un cămin cultural modern şi...

După 17 ani de activitate, secretarul comunei Pui a ieşit la pensie

Săptămâna trecută, secretarul comunei Pui, Gheorghe Adrian Găldean (foto în dreapta), a tras linie activităţii sale profesionale, ieşind la pensie...

Maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate în Deva

În Deva, maşinile parcate neregulamentar sau abandonate vor fi din nou ridicate, măsura urmând să fie introdusă printr-o Hotărâre a...

Închide