Comunitate

La Lunca Cernii de Jos, problemelor de sezon tot primarul le dă de capăt

04 Livitiuc Lupulescu primar Lunca Cernii0576Primarul comunei Lunca Cernii de Jos se gândeşte cu groază la consecinţele ploilor căzute în exces în ultima vreme, la zăpada care se va aşterne cât de curând peste drumurile din zonă şi la restanţele la plata indemnizaţiilor acordate persoanelor cu handicap.
În întârziere cu două luni
„Avem restanţe la plăţile către însoţitorii persoanelor cu handicap, banii nefiind atribuiţi pentru lunile august şi septembrie. Am făcut o sesizare către Finanţele Publice şi răspunsul primit a fost că nu există bani momentan şi să punem noi din bugetul local. Nu sunt multe cazuri, în jur de 10, dar e dreptul oamenilor. Referitor la persoanele asistate social, avem circa 30, din cei aproximativ 900 de locuitori cât numără comuna noastră. Pe lângă veniturile ce li se cuvin, conform legii, ajutoare suplimentare nu prea putem să le dăm de la primărie, doar în cazuri speciale, când îi putem sprijini cu lemn provenit din proprietatea noastră forestieră, administrată de Ocolul Silvic Ţinutul Pădurenilor”, afirmă Liviţuc Lupulescu (foto), primarul comunei Lunca Cernii de Jos.
Apa, zăpada şi drumurile – principalii inamici
Grijile edilului nu se sfârşesc însă aici. „În ce priveşte inundaţiile din acest an, am avut probleme pe cursul Râului Cerna, în satele Lunca Cernii de Jos şi Lunca Cernii de Sus. Apa tot aduce pământ, piatră, tot felul de aluviuni, dacă nu e decolmatată albia. Acest lucru trebuie făcut de către cei de la Apele Române. Spun ar trebui, dar nu se face nimic în acest sens. Aşa că oamenii care au proprietăţi aici, la fiecare ploaie torenţială sau după ce se topeşte zăpada, au de suferit”, spune Liviţuc Lupulescu. Acesta adaugă că din cauza poziţionării satelor, ele fiind împrăştiate pe versanţi, au existat situaţii când s-au înregistrat necazuri cu deplasarea pe timpul iernii, deşi din 2010, primăria are achiziţionat un utilaj multifuncţional cu care se realizează lucrări edilitare, inclusiv de deszăpezire. „Uneori, a trebuit să transportăm oameni cu tractorul. Chiar la alegerile de anul trecut, a trebuit să aducem comisiile cu tractorul. Satele problematice sunt Meria, Valea Babii şi Gura Bordului. Cum plouă torenţial sau ninge consistent, trebuie să intervii pe drumurile comunale. Facem ce putem”, mai arată primarul comunei Lunca Cernii de Jos. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura