ComunitatePolitica si administratie

La Hărău, transport cu microbuze electrice finanțate prin PNRR

Magdalena Șerban

În urma finanțării europene câș­ti­gate d­e municipalitatea din Deva în par­teneriat cu orașul Simeria și co­munele Băcia, Hărău, Certeju de Sus, Șoimuș, Pestișu Mic, Cârjiți și Cerbăl, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 14 microbuze electrice (fiecare cu stația de reîncărcare aferentă și încă 3 stații de reîncărcare suplimentare) vor fi puse în circuitul de transport public, rezolvând astfel o doleanță comună. Demersul însumează aproximativ 4,25 milioane euro. Și la Hărău, lucrurile s-au stricat mai ales de când cu pandemia generată de Covid.

Colac de salvare
„Întâmpinăm și noi, la fel ca și alte co­munități, probleme cu transportul public. De când cu pandemia, mulți au ales să nu mai ape­leze la transportul în comun, fiindu-le frică de contactarea virusului. Așa că diminuându-se nu­mă­rul pasagerilor, au­tomat și rutele și-au pierdut din rentabilitate pentru ope­ratorul care prestează acest serviciu. Mai greu e în week-end-uri, când nu se prea mai fac cursele, iar respectarea orarului e un alt aspect ce lasă de dorit. Elevii fac naveta la liceele din Deva și Simeria, iar atunci când e școala activă, e mai bine pentru trans­portator. Adică, sunt mai mulți pasageri în cursul săp­tămânii. În cadrul proiec­tu­lui comun încă nu s-au stabilit detaliile, dar se va face o Asociație de Dezvol­tare Inter­co­mu­nitară (ADI) și atunci vor fi abordate toate punctele. Trebuie stabilite orarul curselor, traseul exact și tot ceea ce ține de organizare și func­țio­nare, atât ca beneficiu pentru co­mu­nitate cât și pentru sarcina care îi re­vine fiecărei administrații publice (cos­turi cu salariul șoferului, garare micro­buze, etc). Însă în mod cert beneficiul cel mai mare este că vom avea un trans­port sigur și la timp. Nu toată lu­mea are mașină proprie sau posibili­tatea să dea bani la taxi, în caz de forță majoră. Așa că trebuie asigurat acest serviciu în mod res­ponsa­bil. Unii lucrează prin jur și fac naveta”, a afirmat Lucian Michael Albu Weber (foto), primarul din Hărău. Mai trebuie precizat că rutele alocate în cadrul programului investițional sunt Deva – Simeria – Băcia; Deva – Șoimuș – Certeju de Sus – Hărău; Deva – Cârjiți – Peștișu Mic – Cerbăl.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura