La doar 55 de ani, fostul şef al Poliţiei Rutiere Hunedoara a plecat dintre noi, în urma unui infarct . Drum bun către stele, Micu Dan!

15 mai 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Sorina Popa

Cine l-a cunoscut pe Micu Dan-Mircea ştie cât de mult îi plăcea viaţa. Din păcate, a plecat mult prea repede de aici, dar ne rămâne speranţa că, de acolo, de Sus, ne va zâmbi mereu.

Nu am să scriu cuvinte mari, pentru că ştiu că nu i-ar fi plăcut lui Dan să citească aşa ceva. Pot să scriu însă că viaţa mea de zi cu zi şi a multora va fi mult mai săracă şi mai fără culoare, acum că Micu Dan s-a dus la îngeri. Îmi voi aminti mereu cu drag de omul acesta, care de fiecare dată când ne întâlneam îmi spunea o glumă şi, chiar dacă eram tristă, rapid îmi transforma starea. Un profesionist cum rar am văzut, fără, repet, să exagerez. Când a ieşit la pensie i-am mărturisit că îmi pare rău, pentru că am colaborat foarte bine şi îmi lipseau, astfel, informaţiile lui clare şi foarte amănunţite. Nu m-aş fi gândit că, la nici doi ani după ce s-a pensionat, va pleca dintre noi. Aşa că îi scriu acum că mi-a fost tare drag de el şi că a fost o onoare pentru mine că l-am cunoscut.
Iată şi câteva date despre fostul şef al Poliţiei Rutiere Hunedoara:
Colonelul în rezervă Micu Dan a absolvit în anul 1988 şcoala de ofiţeri, profilul poliţie şi a fost încadrat în M.A.I. În anul 1993 a finalizat Academia de poliţie Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Drept.
Şi-a început activitatea la data de 23.08.1988, fiind repartizat la Serviciul de Evidenţa Informatizată a Persoanei Hunedoara. La 1 august 1990 a fost mutat în interes de serviciu la I.P.J. Hunedoara, unde a ocupat funcţiile de ofiţer operativ la Serviciul Judiciar şi ofiţer specialist pe combaterea corupţiei, combaterea crimei organizate şi investigarea fraudelor. Din data de 3 februarie 2010 şi până în 31 octombrie 2016, când a ieşit la pensie, a ocupat funcţia de şef al Serviciului Rutier Hunedoara. Activitatea sa profesională a fost evaluată cu calificativele bun şi foarte bun. În anul 2011 a fost declarat Poliţistul Anului în judeţul Hunedoara. În anul 2013, Micu Dan a primit Semnul Onorific în Serviciul Patriei pentru activitatea sa de 25 de ani.
Drum bun către stele, prieten drag!

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Cazul „Părintele Arsenie Boca – marcă înregistrată” ar putea ajunge la DNA

Arădeanul Daniel Gheorghe, reprezentantul în România al companiei engleze care a înregistrat brandul „Părintele Arsenie Boca”, va depune o nouă...

De la „om de paie” la „finanţist de carton”, un salt care merită salutat

SCRISOARE DESCHISĂ adresată domnului deputat PNL Lucian Heiuş, umbră palidă a marilor înaintaşi liberali Domnule Deputat, V-am urmărit cu atenţie...

„Cuplurile de aur” din Deva, premiate de edilul şef Florin Nicolae Oancea

Peste 100 de cupluri din Deva şi localităţile aparţinătoare, care în acest an îşi aniversează „Nunta de aur”, au fost...

Închide