La Criscior, modernizãrile continuã
Adriana Năstase
La ceas de An Nou, când zăpada anunţă sărbătorile, se face bilanţul. Se socotesc realizările şi se recalculează neîmplinirile. Nimic nu pare să scape de sub lupa cuantificării. Iar într-un an greu ca 2009, cei care au implementat proiectele propuse se pot numi buni organizatori.
Primăria oricărei localităţi poate fi comparată cu o mare gospodărie, în care activitatea este intensă şi toate punctele cuprinse în agendă au prioritate. La fel se poate menţiona şi în cazul Primăriei comunei Crişcior, localitate în care planurile au fost puse în practică, cu perseverenţă. „Deşi 2009 a fost un an dificil din punct de vedere financiar, a fost totuşi foarte bun pentru comuna noastră, datorită proiectelor demarate, ele finalizându-se cu mai multe investiţii“, a spus Ovidiu Ilie Furdui (foto), edilul-şef al comunei Crişcior.
Infrastructură bună
Dacă treci prin Crişcior, rămâi cu impresia că ai străbătut un orăşel. Aici, blocurile, precum şi o mare parte din locuinţele oamenilor din comună, au asigurate dotările necesare, precum reţelele de canalizare şi de energie termică. Străzile şi trotuarele au fost modernizate. „O primă etapă importantă a fost implementarea proiectului pe schema de infrastructură, din satul Gurabarza, respectiv pentru străzile Valea Morii, La Piatră, Iazului şi Izvorului. A mai fost reabilitată strada Valea Mare, iar pe o porţiune de 500 m, strada către Cimitir (Podul Mare/Podul Mic). Continuarea realizării infrastructurii rămâne pe un loc important, între viitoarele proiecte ale conducerii Primăriei Crişcior“, a declarat Nicolae Florea Gorcea, viceprimarul comunei Crişcior.
Teren sintetic pentru sport
La Crişcior există un teren sintetic destinat activităţilor sportive, acesta funcţionând şi în sistem de nocturnă. Terenul sintetic de sport este apreciat de săteni, mai ales că multe oraşe nu beneficiază de aşa ceva. Mai există un proiect aprobat, care vizează construirea unei baze sportive multifuncţionale. Deci, posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt diverse aici.
Însă, proiectele de investiţii nu se opresc aici. Autorităţile locale au depus un proiect, pe Măsura 322, pentru modernizarea infrastructurii, dotarea Căminului Cultural Crişcior, precum şi pentru conturarea unui program After School. De asemenea, un alt proiect vizează reabilitarea spaţiilor verzi în Crişcior şi este depus deja, pentru evaluare. Nu au fost uitate nici drumurile din Zdrapţi, care urmează să fie modernizate. Tot în acest an, s-au pietruit şi nivelat mai multe artere din comună.
Copiii au primit daruri
Cu toate că amprenta economică s-a făcut simţită, Primăria Crişcior a fost darnică cu copiii, şi în acest an. Atât şcoala, cât şi biserica au oferit pacheţele care să bucure sufleţelele celor mici. Pentru că Moşul a ajuns şi la Crişcior. ,,Am sprijinit financiar atât Asociaţia Sportivă „Zarandul“ din Crişcior, cât şi pe copiii care au realizat performanţe sportive. Pot spune că procesul educaţional în unităţile de învăţământ din Crişcior se desfăşoară la standarde europene”, a spus primarul Ovidiu Ilie Furdui.
Muzeul satului
La Crişcior funcţionează un muzeu al satului, comuna fiind una dintre puţinele localităţi, nu numai din judeţ, ci chiar şi din ţară, unde există un astfel de loc. Aici pot fi admirate costume populare specifice zonei, vechi unelte, care se foloseau, pe vremuri, în minerit, dar şi în alte meşteşuguri, documente ori fotografii care înfăţişează aspecte ale vieţii cotidiene sau momentele importante prin care a trecut, de-a lungul vremii, comuna şi multe altele.
Crişciorul este una din primăriile care au beneficiat de fonduri Phare pentru modernizarea administraţiei locale şi este printre puţinele primării care au un departament de Integrare Europeană.
De asemenea, este o zonă cu bogat potenţial turistic, datorită istoriei, reprezentând unul din locurile în care s-au întâlnit cei trei mari revoluţionari ai poporului român, Horia, Cloşca şi Crişan. Pentru că tradiţia merită perpetuată, la fel ca şi obiceiurile locului, s-a înfiinţat un ansamblu de dansuri populare, din reprezentanţi ai claselor V-VIII. În prag de sărbători, localnicii nu-şi uită datinile şi nu se desprind de spiritul pur românesc.
Punându-se accent pe tineri, în 2010, la Gurabarza se are în plan construcţia unui parc de joacă pentru copii.
Ca atare, Crişciorul este o locaţie complexă, cu planuri importante. Într-un astfel de cadru pitoresc, faptele ţin loc cuvintelor.