ActualitateFlash

La Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor de tir cu arcul din SUA. Pompierul Daniel Călin, din nou campion mondial

Oana Mihnea 02 daniel calin campion mondial tir (4)

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara se mândreşte de patru ani cu un campion mondial la tir cu arcul. Plutonierul major Daniel Călin (foto) ne-a reprezentat cu succes la concursul mondial şi în acest an.
Performaţă incontestabilă
Daniel Călin, subofiţer în cadrul Detaşamentului de pompieri din Petroşani, a participat la Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor de tir cu arcul şi s-a întors acasă cu titlul de campion mondial. Competiţia a fost organizată în acest an în Statele Unite ale Americii, la Fairfax, Virginia. Au participat peste 12.000 de sportivi din 61 de ţări. Hunedoreanul a obţinut o medalie de aur şi două de argint la cele trei probe din concursul de tir cu arcul, mai precis medalia de aur la proba 3d vânătoare şi medalii de argint la probele field şi 900 target.
Proba 3d vânătoare constă în nimerirea, de la o distanţă cuprinsă între 10 şi 50 metri, a machetelor în mărime naturală a mai multor animale sălbatice. Proba 900 target constă în lansarea săgeţilor spre o ţintă fixă de la distanţa de 40, 50 şi 60 de metri iar proba field implică atingerea cu trei săgeţi în doar două minute a unor ţinte aleatorii în pădure.
Mai greu decât în anii trecuţi
Daniel Călin este legitimat la Sport Club Municipal Deva şi se pregăteşte pentru astfel de competiţii doar în timpul liber. Acesta a mărturisit la întoarcerea acasă că a fost o competiţie mai dificilă decât oricare alta la care a participat până acum, pentru că presiunea apărării titlului de campion a apăsat greu pe umerii lui. Mai mult decât atât, pompierul hunedorean are satisfacţia că a reuşit să îl învingă pe unul dintre cei mai buni ţintaşi cu arcul din lume, un poliţist indian. Daniel Călin este campion mondial la tir cu arcul de patru ani consecutiv, el obţinând medalii de aur şi argint la campionatele din Coreea de Sud în anul 2012, din New York în anul 2013 şi din Irlanda, în 2014. Inspectorul şef al ISU Hunedoara, locotenent colonelul Viorel Demean, a precizat că este foarte mândru de performanţa tânărului pompier, iar efortul acestuia va fi recompensat.
Lotul reprezentativ al României a fost alcătuit din 15 sportivi care au cucerit la această ediţie a Campionatului Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor, 10 medalii de aur, 21 de argint şi 10 de bronz.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura