La Bucureşci, tradiţia se menţine de ani buni

4 decembrie 2016 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban04 Mircea-Florin-Ghilean-Bucuresci0486

Copiii din oraşele şi comunele hunedorene aşteaptă micile cadouri din partea administraţiilor publice locale, aşa cum au fost obişnuiţi, an de an, de sărbători. Şi la Bucureşci se încearcă organizarea unei manifestări tematice, după cum se practică de peste un deceniu şi jumătate.
Pomana porcului şi brad împodobit
„Din 2000 încoace, de când sunt primar, am oferit cadouri de Crăciun copiilor din comună. De la grădiniţă până la clasa a VIII-a, cu toţii beneficiază de astfel de cadouri. Serbarea o facem în satul centru, cu pomana porcului şi brad împodobit în aer liber. Vin şi părinţii, nu doar cei mici, iar pe lângă bucate, sunt serviţi şi cu vin fiert. Se cântă colinde şi se fac scenete tematice, fiind o bucurie pentru toată lumea. Sperăm să reuşim să organizăm şi în anul curent o astfel de acţiune, ca să nu întrerupem tradiţia”, a spus primarul din Bucureşci, Mircea Ghilean (foto). Potrivit acestuia, nici venirea iernii nu poate concura cu spiritul sărbătorilor, administraţia locală fiind pe poziţie în ce priveşte deszăpezirea. „Avem un tractor cu remorcă şi lamă şi mai apelăm şi la bunăvoinţa cunoscuţilor. De exemplu, pentru a transporta materialul antiderapant, suntem sprijiniţi de cineva care deţine o maşină de mare tonaj (16 tone). Folosim zgură, ca antiderapant. Localităţile, fiind situate în pantă, în cea mai mare parte, ne pun probleme când ninge abundent. Nu am avut însă necazuri atât de mari încât să nu se poată circula deloc. Microbuzele, fie şcolare sau cele destinate transportului în comun, au avut doar întârzieri”, a adăugat primarul.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina albă, 5.12.2016

Marius Darabana, miner din Petroşani Pentru că de Ziua Naţională a arborat un Drapel lung de 10 m, care a...

Gura lumii, 5.12.2016

Îndrăgostit lulea, ca în tinereţe, dar iubirea lui ascunde un secret teribil. Este vorba de un funcţionar din sudul judeţului...

CFR Simeria a încheiat anul cu „una caldă” şi „alta rece”

Echipele de juniori Under 17 şi Under 19 ale clubului CFR Simeria au disputat la sfârşitul săptămânii trecute ultimele partide...

Închide