Comunitate

La Băiţa, cu toate că pandemia n-a trecut, lucrurile au început să reintre în normal

Magdalena Şerban

Nu toţi primarii s-au gândit la comunităţile pe care le conduc, mai cu seamă în această perioadă în care sunt nevoiţi să se adapteze cerinţelor impuse de autorităţile centrale. Însă, sunt şi cazuri în care unii dintre ei au simţit că oamenii au nevoie de sprijin. La Băiţa, de exemplu.
„Am pus la dispoziţia cetăţenilor măşti, pentru a le sări în ajutor în această perioadă în care vorbim de obligativitatea purtării lor în spaţii închise. Au fost achiziţionate 2.000 în total, iar la localnici s-au dat până acum 1.200, pe bază de semnătură. De asemenea, ne-am gândit şi la elevii care nu au posibilitatea să parcurgă cursurile online, lipsindu-le instrumentele moderne de comunicare (tablete, smartphone-uri, laptopuri) şi implicit conexiunea la Internet. Aşa că le-au fost oferite pentru utilizare 30 de tablete cu conexiune asigurată pe doi ani. Nu toţi au posibilităţi egale, ceea ce nu e deloc drept. Sperăm că am adus puţin echilibru astfel încât actul educaţional să fie accesibil pentru fiecare dintre ei. Ce mai vreau să anunţ este că vom face noi acţiuni de dezinfecţie, la şcoală urmând să înceapă pregătirile pentru examene, în data de 2 iunie. Vrem să se desfăşoare în condiţiile impuse de lege şi în deplină siguranţă“, a arătat Damian Diniş (foto), primarul comunei Băiţa.
Pe de altă parte, cheltuielile prin care statul ar trebui să le asigure pentru indemnizaţiile lunare şi salariile asistenţilor personali au cam rămas descoperite, 90 la sută din sume provenind de la Ministerul Finanţelor Publice, iar 10 la sută din bugetele locale. Nu e pentru prima oară când edilii se dau peste cap ca beneficiarii să-şi primească drepturile. „Ne-a fost acceptat ca din banii stabiliţi pentru trimestrul trei să efectuăm plăţile pentru trimestrul doi. Oricum nu ne ajung până la finalul anului, fiindu-ne dată doar jumătate din suma aferentă capitolului bugetar în cauză. Dacă nu se va face rectificare, nu ştiu cum o să fie. Asistenţi personali sunt 25 în evidenţa noastră, iar indemnizaţi sunt 42. Oamenii nu au nici o vină pentru situaţia cu care mai toţi primarii din România se confruntă“, a afirmat Damian Diniş.
De amintit că cetăţenii pot beneficia de bonificaţia de cinci procente la achitarea taxelor şi impozitelor locale până la data de 30 iunie. Cei care nu şi-au onorat dările la stat sunt aşteptaţi să o facă. „Pandemia şi măsurile sanitare de protecţie ne-au dat puţin peste cap ordinea firească a lucrurilor, iar restricţiile au determinat populaţia să-şi reducă deplasările, chiar şi la primărie. Evident, şi încasările s-au redus considerabil. Dar am observat că s-a revenit la ritmul bun, iar lumea a început să plătească. Le mulţumesc pentru înţelegere, solidaritate şi spirit civic. Orice conducere locală se bazează pe principala sursă de venit, bugetul propriu, pentru a reuşi să materializeze investiţiile propuse pentru implementare“, a încheiat primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura