Comunitate

La Aninoasa nu se măresc taxele şi impozitele locale

04 Nicolae DuncaEdilii din Aninoasa au decis să nu majoreze taxele şi impozitele locale pentru anul 2016. Motivaţia principală o constituie situaţia materială precară a majorităţii locuitorilor oraşului.
„Nu vrem să le mărim. Şi aşa lumea e plină de lipsuri, nu mai vrea nimeni să o împovăreze şi mai tare. În 16 decembrie o să avem şedinţa de consiliu local. Respectăm legea, dar o să lăsăm plafonul minim. Avem un grad mare de colectare pentru anul curent, adică peste 90 de procente. De când am venit pe funcţie, am încercat să recuperăm de la oameni acele datorii care tot creşteau. În al doilea an de mandat am înregistrat chiar 118-120 la sută ca şi grad de colectare. Faţă de prevederile din anul respectiv, au venit să achite şi restanţele. Am apelat la somaţii şi executări silite, nu am avut cum, altfel. Dacă se vrea modernizarea oraşului, trebuie să se şi participe la acest lucru. Drumurile, reabilitările, totul costă. Persoanele juridice îşi achită dările, deşi sunt puţine firme pe raza noastră administrativ-teritorială. Cu ele nu avem necazuri”, arată Nicolae Dunca (foto), primarul din Aninoasa. (M.Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura