La 77 de ani, Avel Ritişan continuă să salveze victimele munţilor

8 octombrie 2017 | 2 Comentarii | Publicat in: Actualitate

Natalia Bumbac

S-a împrietenit cu muntele din adolescenţă, ca alpinist şi schior. A cucerit unele dintre cele mai aspre culmi montane din lume. Iar, contribuţia sa la salvarea de vieţi omeneşti aflate în pericol pe munte a fost recunoscută prin acordarea distincţiei internaţionale Solidaritate Alpină – „Targa de Argint” în 2005. Un premiu care-l aşază în galeria unor personalităţi celebre ale omenirii, precum Papa Ioan Paul al II-lea, sau Dalai Lama, distinse cu acelaşi premiu. La 77 de ani, hunedoreanul Avel Ritişan (foto) continuă să participe la intervenţiile de salvare din munte, nu ca salvamontist angajat, ci ca voluntar. Un exemplu pentru colegii săi de la Serviciul Judeţean Salvamont Hunedoara, care spun că este mai bun în teren decât un salvamontist de 30 de ani.
A coordonat prima expediţie română în Himalaya
Despre Avel Ritişan (Piff, cum îi spun colegii de breaslă) şi despre activitatea sa se poate vorbi doar la superlativ, pentru că aşa este toată viaţa sa. Deşi, el, personal, relatează cu multă modestie şi discreţie despre experienţele prin care a trecut şi în care continuă să se aventureze. Născut în 17 august 1940 în judeţul Cluj, Avel Ritişan se mută la 15 ani în municipiul Hunedoara, unde locuieşte şi în prezent. La interval de un an devine campion regional şi zonal la schi, iar în 1958 intră în lotul naţional de schiori. În 1962 cucereşte primul titlu naţional ca alpinist, urmat de alte trei titluri similare. În 1968, Avel Ritişan devine maestru al sportului şi este declarat cel mai bun alpinist român. În 1985 a fost selectat să coordoneze prima expediţie românească din Munţii Himalaya, unde se va întoarce după trei ani. Acestea ar fi doar câteva crâmpeie din viaţa sportivă a hunedoreanului, cea de salvamontist fiind la fel de intensă.
Pregătit să intervină în sezonul de iarnă
Dacă am spune că Salvamontul hunedorean se identifică cu salvamontistul Avel Ritişan, nu ar fi prea mult. Asta, pentru că, el a fost cel care în anii ‘70 a convins Consiliul de miniştri, care dăduse o hotărâre prin care a fost înfiinţat Salvamontul în România, că şi în judeţul Hunedoara, în special, în Munţii Retezat, este nevoie de salvatori montani. Astfel că, în 1975, în judeţul Hunedoara ia naştere prima formaţie de salvamontişti. De atunci şi până în prezent, Avel Ritişan este fidel misiunilor de salvare de vieţi omeneşti din ghearele reci ale muntelui. Şi acum, la 77 de ani este pregătit să intervină alături de colegii săi de la Salvamont Hunedoara în sezonul de iarnă care vine. Fiecare intervenţie a presupus un risc major, a fost prins în avalanşe, s-a accidentat, dar a continuat. Ca alpinist, Avel Ritişan s-a ghidat după o regulă simplă: „trebuie să ştii când să te retragi”, ne-a spus hunedoreanul. Iar, munca de salvamontist a făcut-o din dorinţa de a-şi salva semenii, forma fizică perfectă fiind punctul său forte. A ştiut să asculte muntele, să-i descifreze secretele, astfel a reuşit să treacă cu bine de fiecare misiune, aşa cum el însuşi ne-a spus.

Loading...

Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Nicolae spune:

    Respect !

  2. Ghita Cordea spune:

    Felicitari.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Salvamontişti din toată ţara, reatestaţi la Râuşor

La sfârşitul săptămânii trecute, salvamontişti din toată ţara au participat la un nou ciclu de reatestare profesională la Baza Salvamont...

Tragedia de la Lupeni: Înmormântat de ziua lui!

Ieri a fost zi de doliu în municipiul Lupeni, decretată de primărie şi consiliul local. Asta, pentru că unul dintre...

Urs omorât de tren în Defileul Jiului

Un urs tânăr, despre care se presupune că a fost hăituit de câini şi împins către linia ferată, a fost...

Închide