Sport

KARATE. Karateka de perspectivă

Tinerii karateka, legitimaţi la ACS Ronin Deva, au reprezentat cu cinste județul Hunedoara la Campionatului Naţional de Karate Tradițional pentru Copii – Zona Ardeal. Au participat peste 130 de sportivi (cu vârste cu­prinse între 6 și 13 ani), reprezentând 10 cluburi din zona de vest a ţării.

Toți pe podium
Competiţia a inclus probe de kata şi kumite, judeţul Hunedoara fiind reprezentat de 5 sportivi, antrenați de sensei Mircea Cristian Popa (maestru emerit al sportului, centura neagră 6 dan – karate tradiţional). Toți cei 5 spor­tivi din Deva au urcat pe po­diu­mul concursului. Astfel, Ilias Marcos Băican (participant la categoria copii I, 12-13 ani), a ocupat locul I în proba de kumite individual, Ioan Mihai Stan (categoria copii III, 8-9 ani) s-a situat pe locul I la kumite individual şi locul III la kata individal, Sorin Drăgan (categoria copii II, 10-11 ani) a ocupat locul III la individual, atât la proba de kata cât și la kumite, dar şi la kata pe echipe, iar Tudor Isvan (categoria copii II, 10-11 ani) a terminat pe locul IV la kata pe echipe, alături de Adrian Ianis Fodor (categoria copii II, 10-11 ani).

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura