Actualitate

Judecaţi în arest sau în libertate?

Cristina Ghenea

Cei 18 membri ai grupării acuzate de importul şi comercializarea ilegală a unor produse etnbotanice aşteaptă verdictul instanţei de judecată, după ce au atacat prin recurs decizia de a fi trimişi în arest. Magistraţii se vor pronunţa mâine.
Tribunalul Hunedoara a judecat, ieri, recursul formulat de cele 18 persoane trimise în spatele gratiilor de Judecătoria Deva, pentru trafic cu etnobotanice. Este vorba de gruparea destructurată săptămâna trecută, de către ofiţerii de la Crimă Organizată, după ce s-a descoperit că membrii acesteia importau substanţe etnobotanice din Spania, prin firme de curierat, şi le vindeau în mai multe judeţe din ţară, inclusiv unor clienţi minori. În total, anul acesta, gruparea a traficat circa 80 de kilograme de astfel de substanţe. Zece dintre suspecţii arestaţi, şi anume, Antoniu Chirilă, Daniel Jude, Narcis Nojogan, Andrei Logojan, Gabriel Grasu, Bogdan Trandafir, Cosmin Crăciun, Marian Ştiucă, Toni Todoni şi Mircea Vagu, sunt din judeţul Hunedoara, în timp ce restul sunt tineri din Alba, Timiş şi Bucureşti.
Ieri, după judecarea recursului, magistraţii de la Tribunal au hotărât ca soluţia să rămână în pronunţare până mâine, la ora 13.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura