Actualitate

Joi începe la Petroşani SESAM 2019

Magdalena Şerban

Peste câteva zile, mai exact joi, 3 octombrie, în cadrul Universităţii din Petroşani va avea loc Simpozionul Internaţional Securitate şi Sănătate în Muncă – SESAM 2019, eveniment ştiinţific organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Insemex Petroşani, cu sprijinul şi colaborarea Universităţii din Petroşani, a Inspecţiei Muncii şi sub auspiciile Ministerului Cercetării şi Inovării, ale Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) şi ale Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR).
„Vor fi susţinute 96 de lucrări pe cinci secţiuni diferite, participanţii reprezentând universităţi şi institute de cercetare din Bulgaria, Georgia, Polonia, Italia, Ucraina etc. De asemenea, vor lua parte reprezentanţi ai Ministerului Cercetării şi Inovării, conducerea Inspecţiei Muncii şi cea a Universităţii din Petroşani, inspectori de muncă ai Inspectoratelor Teritoriale din ţară, reprezentanţi ai mediului industrial, totalizând undeva la 200 de persoane. Ce vreau să mai precizez este că la ediţia precedentă, simpozionul a reunit peste 100 de specialişti în domeniul SSM din mediul universitar, academic, legislativ, de cercetare şi din sectorul privat din România, Italia, Germania, Turcia şi Polonia. Datoria noastră legală şi morală rămâne aceea de a veghea la respectarea sănătăţii şi siguranţei fiecăruia, iar când cele mai noi informaţii din domeniu sunt obţinute într-un cadru specializat, performant, prin întărirea, în egală măsură a conexiunilor noastre şi relaţiilor de colaborare pe plan extern, nu putem decât să apreciem orice oportunitate. Mulţumesc colegilor mei pentru că implicarea lor este mereu una la cote maxime. Le urez succes tuturor celor care vor striga prezent la acest demers ştiinţific “, a afirmat dr. ing. George Artur Găman (foto stânga), directorul general al Insemex Petroşani şi preşedinte al Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă.
„Avem cel mai bun partener, atât în domeniul cercetării, cât şi la unele activităţi didactice, Insemex Petroşani, ce aniversează 70 de ani de existenţă. Pentru noi, conferinţa reprezintă o creştere a prestigiului din punct de vedere ştiinţific şi profesional, arătând strânsa legătură dintre cercetare şi educaţie. E nevoie, ca în cazul oricărei instituţii de învăţământ superior, de aplicare în tot ceea ce se predă la cursuri. De altfel, în intervalul 17-18 octombrie, vom găzdui o altă manifestare, fiind parteneri la un simpozion ce are ca tematică sănătatea şi securitatea în muncă şi este organizat împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara şi alte inspectorate de profil de la nivel naţional”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Radu (foto dreapta), rectorul Universităţii Petroşani.
Potrivit organizatorilor, conferinţa are ca scop creşterea capacităţii de a oferi soluţii originale, dar şi identificarea şi prezentarea proiectelor de colaborare internaţională în domeniile abordate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura