Jocurile olimpice de la Tokyo s-au amânat

24 martie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Evenimentul pentru care japonezii au cheltuit deja peste 12 miliarde de dolari se va organiza în 2021, ceea ce dovedeşte că acest an e unul compromis pentru sport. Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a programat, ieri, o şedinţă extraordinară, de criză, cu guvernul japonez şi cu Comitetul de Organizare, pentru a decide soarta evenimentului. Decizia a fost una unanimă şi Jocurile Olimpice se vor organiza în 2021.

Premierul Japoniei a apărut în faţa jurnaliştilor, după discuţiile cu oficialii CIO, în frunte cu preşedintele Thomas Bach (foto). „Am propus amânarea Jocurilor cu un an şi preşedintele Bach a fost sută la sută de acord. Aceste jocuri vor fi un testament al înfrângerii virusului“, a declarat oficialul japonez.
E pentru prima dată în istorie când Jocurile Olimpice nu se vor organiza conform planificării, fără ca vreun conflict militar să fie în desfăşurare. În trecut, în 1916, 1940 şi 1944, Jocurile au fost anulate din cauza celor două Războaie Mondiale.
În circumstanţele actuale şi pe baza informaţiilor furnizate de OMS astăzi, preşedintele CIO şi premierul Japoniei au ajuns la concluzia că Jocurile Olimpiadei a XXXII-a de la Tokyo trebuie să fie reprogramate la o dată de după 2020, dar nu mai târziu de vara 2021, pentru a proteja sănătatea sportivilor, a tuturor celor implicaţi în Jocurile Olimpice şi a comunităţii internaţionale.
Liderii au convenit că Jocurile Olimpice de la Tokyo ar putea sta ca un far al speranţei lumii în aceste vremuri tulburi şi că flacăra olimpică ar putea deveni lumina de la capătul tunelului în care se află lumea în prezent. Prin urmare, s-a convenit că flacăra olimpică va rămâne în Japonia. S-a convenit, de asemenea, că Jocurile vor păstra numele Jocurile Olimpice şi Paralimpice Tokyo 2020.
Este o lovitură uriaşă pentru oraşul Tokyo şi Japonia, care s-au pregătit cu grijă de ani buni pentru a găzdui cel mai mare eveniment sportiv din lume în perioada 24 iulie – 9 august, urmate de Jocurile paralimpice din 25 august până pe 6 septembrie.
Oricum, situaţia din ultimele zile a fost greu de gestionat şi de către Comitetul Olimpic de Organizare de la Tokyo 2020, deoarece au fost cereri urgente din partea anumitor federaţii internaţionale, cu privire la clarificarea variantelor de anulare sau amânare a competiţiei, în condiţiile în care mai multe comitete naţionale au făcut anunţuri despre neparticiparea la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice.
Mai mult, în această perioadă, marea majoritate a evenimentelor sportive majore au fost strămutate de la începutul crizei din Europa, la începutul lunii martie: de la cursele principale de ciclism la Euro Footbal, turneul de tenis de la Roland Garros, lumea sportului fiind în impas.
Japonia a luat cea mai înţeleaptă decizie, chiar dacă pe partea japoneză au fost păstrate speranţele că se vor organiza întrecerile olimpice la Tokyo, în ciuda crizei mondiale de pandemie a coronavirusului.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Pensionarii să NU meargă la Casa de Pensii!

Prefectura Hunedoara anunţă pensionarii din judeţ sau alte persoane care solicită informaţii de la Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara sau...

Medicul Claudiu Antal, numit şeful grupului de gestionare a crizei COVID-19

Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a decis printr-un ordin semnat ieri ca dr. Claudiu Antal (foto) să asigure coordonarea integrată...

Declaraţie a deputatului social-democrat Ilie Toma. „PSD nu mai face politică, ci lucrează pentru români“

Decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României ca rezultat al pandemiei determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel global şi,...

Închide