Iulius Bedea: Voi fi primarul tuturor simerienilor!

Sorina Popa

Noul primar al Simeriei, Iulius Bedea (foto), a depus, ieri, jurământul de credinţă, la fel ca şi cei 17 aleşi locali ai oraşului. Bedea vine după două mandate de primar al lui Emil Rîşteiu, care a pierdut după ce a eşuat aducerea fabricii Bosch la Simeria.

Pregătiţi de schimbare
Ceremonia de învestitură a noului edil şef al oraşului Simeria a avut loc la Centrul de Afaceri. Iulius Bedea (PSD) a câştigat man­datul de primar, cu toate că a fost bolnav de Covid în perioada campaniei electorale şi şi-a pierdut şi tatăl din cauza acestui virus.
„Ziua de 27 septembrie 2020 este ziua în care Simeria şi simerienii au decis să por­nească la drum alături de mine. Le mulţu­mesc mult pentru acest lucru. De data asta, simerienii au fost pregătiţi pentru această schimbare. Câştigul nu este al meu, ci al tuturor simerienilor. Le mulţumesc în primul rând celor care mi-au acordat votul. Dar le mul­ţumesc şi celor care nu m-au votat. Voi fi primarul tuturor simerienilor. Această func­ţie mă onorează, dar mă şi respon­sa­bi­li­zează. De azi, îi voi reprezenta pe cei peste 13.000 de locuitori ai oraşului Simeria, dar şi pe cei din satele aparţinătoare”, a de­clarat, ieri, la ceremonia de învestire, Iulius Bedea, primarul oraşului Simeria.

Are toată susţinerea colegilor
„Am participat astăzi (n.r.-ieri) cu bucurie, la depunerea jurământului de învestire în funcţie a primarului PSD ales, Iulius Bedea şi a consilierilor locali din Consiliul Local al oraşului Simeria. Am convingerea că Iulius Bedea va avea rezultate remarcabile şi îl asi­gur pe această cale de toată susţinerea mea şi a colegilor din Partidul Social De­mo­crat. Oraşul Simeria şi satele aparţinătoare au, începând de astăzi, un primar orientat spre performanţă, un primar implicat şi devotat cetăţenilor. Felicitări şi succes în toate activităţile viitoare!”, a spus deputatul PSD Ilie Toma, cel care a coordonat cam­pania electorală a lui Iulius Bedea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare